Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, şi-a anunţat demisia, sâmbătă seară, după ce discuțiile privind formarea unui guvern au eşuat.
Cancelarul a întrerupt negocierile cu social-democrații pentru a forma următorul guvern al țării, declarând că nu au putut cădea de acord cu privire la problemele-cheie, scrie Euronews.
Karl Nehammer spune că va demisiona în zilele următoare.
Partidul Popular (ÖVP) al cancelarului Nehammer și social-democrații de centru-stânga (SPÖ) au continuat ieri discuțiile pentru formarea unei coaliții chiar şi după retragerea surprinzătoare a partidului liberal Neos de vineri.
„Am încercat totul până în acest moment. Nu este posibil un acord cu privire la punctele cheie, deci nu are sens pentru un viitor pozitiv pentru Austria”, a declarat Nehammer, citat de postul austriac ORF.
Partidul Neos, alături de OVP, au încercat să creeze o coaliție de guvernământ de trei partide, cu social-democraţii, după ce Partidul Libertății de extremă-dreapta a câștigat alegerile parlamentare din 29 septembrie.
Liderul Neos, Beate Meinl-Reisinger, a spus că progresul este imposibil și că „reformele fundamentale” nu au fost convenite. Ea i-a informat pe ceilalți lideri de partid că membrii Neos „nu vor continua” discuțiile.
Vineri, preşedintele Alexander Van der Bellen făcuse apel la cele două partide să formeze un guvern „fără întârziere”.
Negocierile au început după ce toate celelalte partide au refuzat să colaboreze cu liderul Partidului Libertății (FPÖ), Herbert Kickl, care a obţinut 29,2% din voturi.
Partidul Popular Austriac (ÖVP) s-a clasat pe locul al doilea, cu 26,3% din voturi, urmat de Partidul Social Democrat din Austria (SPÖ), de centru-stânga, cu 21,1%.
ÖVP și SPÖ au fost practic forţate să încerce să coopteze la guvernare un partid mai mic pentru a susține coaliţia.
O coaliţie de trei partide pentru formarea unui guvern ar fi o premieră în Austria din 1949.
O nouă rundă de alegeri parlamentare este acum următorul pas.
FPÖ a salutat imediat această posibilitate, deoarece sondajele de opinie arată că sprijinul pentru extremişti în rândul populaţiei a crescut de la alegerile din septembrie.
Într-un sondaj comandat de ziarul Der Standard, FPÖ a ajuns la 35% din opţiunile de vot în decembrie. (sursa)