DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate 4 noi focare de PPA (pestă porcină africană) la porcii domestici, în localitățile Șilindru, Voivozi și Șimian – toate aparținând de comuna Șimian.

Ca urmare, la data prezentei informări în Bihor sunt active doar cele 4 focare de PPA.

În localitățile afectate, specialiștii din cadrul DSVSA Bihor au luat imediat, conform procedurilor specifice, măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatațiilor afectate, impunerea de restricții de mișcare, efectuarea dezinfecţiei în exploatații, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

În ceea ce privește evoluția PPA la porcii mistreți, în această perioadă nu au fost diagnosticate cazuri noi de boală, astfel încât numărul total al fondurilor de vânătoare în care evoluează PPA, este de 25.

Toate animalele afectate sau suspecte, precum și cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, numai dacă animalele sunt identificate și înregistrate în termenul prevăzut de legislaţie.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

DSVSA Bihor solicită în continuare sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

DSVSA Bihor va informa periodic publicul din județ, cu privire la evoluția bolii și a măsurilor care trebuie respectate pentru a limita efectele bolii și a preveni răspândirea virusului.

Articolul precedentParlamentul European, reunit în sesiune plenară, votează în această săptămână noua Comisie Europeană dar și aderarea României la Schengen
Articolul următorDespăgubiri de 350.000 euro și închisoare cu suspendare în cazul tragediei din Bihor: doi tineri au murit, fetița lor scăpând cu viață