Noile garnituri de politruci aduse la putere de PNL și PLUSR par croite după același tipar de către niște croitori bătrîni și chiori, rămași prin depozitele Serviciilor de dinainte de 1989. Ce s-a potrivit tiparului progresist a ajuns, natural, în PLUSR, ce avea rădăcini prea vizibile în vechiul regim pentru a poza ca om realmente nou a ajuns în PNL, pe linia tradiției.
Unul dintre promițătorii ăștia de șifonier este Dragoș Preda, cel mai bun prieten al lui Sebastian Burduja, el însuși descendent din os de sistem.
Școlit la Paris în baza relațiilor lui tăticu, Take Preda (istoric militar și apoi diplomat de frunte), Dragoș Preda a fost adus acăsică în 2008 și băgat direct consilier al ministrului Apărării, lucrînd pe poziția respectivă șase ani, sub patru miniștri: Meleșcanu, Stănișoară, Oprea și Dușa.
Și cum apărarea națională e totuna cu sportul și tineretul, Dragoș Preda este luat de la MApN și mutat la Ministerul Tineretului și Sportului, unde este șef de cabinet al Gabrielei Szabo și apoi consilier al Elisabetei Lipă.
În 2016 ia o binemeritată pauză de la funcții publice și se implică în acțiuni civice alături de Burduja, aruncarea cu pungi de căcat în jandarmi pe 10 august fiind doar una dintre acestea.
Acțiunile sînt răsplătite, iar fiul lui Take Preda intră în PNL în același timp cu amicul său. În 2020, PNL îl răsplătește cu un post de secretar de stat pentru comunicații la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și-l pune și pe lista pentru Camera Deputaților din Prahova. Pe loc neeligibil, însă.
Cum PNL a pierdut alegerile, nici funcție de secretar de stat nu i s-a mai găsit bietului Dragoș. Dar i s-a găsit altceva: funcția de director al Societății Naționale Radiocomunicații SA.
N-a fost ușor, pentru că SN Radiocomunicații avea deja director, iar acesta nu putea fi schimbat, conform contractului, înainte de expirarea mandatului, decît în urma unui concurs. Concurs nu s-a făcut, pentru că politruceală, dar s-a găsit o altă variantă, după mai multe încercări de ungere a domnului Preda: o persoană privată, respectiv șeful Omnilogic, Gabriel Marin, s-a oferit să plătească el în locul Radiocom salariile compensatorii datorate fostului director, salarii care ajung pe la 230.000 de lei.
Totul numai ca să ajungă ăla micu’ al lui Take director.
Ceea ce, în definitiv, nu poate fi altfel decît minunat. Și nu, nu este mită sau ceva similar, căci un denunțător la DNA, precum domnul Marin, nu poate fi acuzat de așa ceva. Adică da, a fost acuzat în 2019, fix de dare de mită și de evaziune fiscală, dar timpul trece, DNA mai uită dosarele în sertare… (sursa)