♦ Când România a intrat în Uniunea Europeană, toată discuţia era că fondurile europene vor reduce decalajele care erau vizibile şi atunci între regiunile României ♦ Doar că la 17 ani de la aderare, sunt judeţe în România care nu au nivel de dezvoltare la nici măcar jumătate din media naţională şi nu au reuşit să atragă banii investitorilor străini.
O mică parte din restanţele din ultimii 35 de ani de la Revoluţie în ceea ce priveşte infrastructura din România se recuperează pe repede înainte şi un exemplu este Autostrada A7, cunoscută ca Autostrada Moldovei. Termenul de finalizare este, în principiu, înainte de finalul anului 2026 (când ar trebui ca de la Suceava la Bucureşti să se circule pe autostradă), pentru că aceasta este perioada de derulare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Cea mai importantă întrebare este, însă, dacă autostrada Moldovei va reuşi să mai amelioreze din subdezvoltarea acută a regiunii, care nu a reuşit să atragă investiţii şi s-a golit de oameni şi forţă de muncă.
„Infrastructura oriunde în ţară ajută la dezvoltare. În zona Moldovei va reduce din decalaj. Nu trebuie generalizată, pentru că Iaşiul este un pol economic foarte puternic, cu universităţi şi foarte mulţi străini care vin şi studiază. Infrastructura este necesară peste tot“, răspunde Lucian Anghel, economist şef şi director general adjunct al Libra Internet Bank, întrebat de ZF care va fi impactul A7 asupra regiunii Moldovei.
citiți mai multe pe ZF.ro