Flavius Bunoiu: Ziaristul si, totodata, unul dintre proprietarii ziarului Bihoreanul – Mircea Chirila – a publicat recent un articol referitor la reluarea programului de sustinere financiara pentru ONG-urile din Oradea si Bihor. Am considerat nepotrivit acel articol si impresia generala negativa pe care autorul incerca sa o transmita asupra acestor organizatii. In replica mea pe Facebook am condamnat acele declaratii si am opinat ca un ziar care incaseaza din bani publici mai mult decat toate ONG-urile la un loc nu ar trebui sa arate cu degetul taman spre organizatiile care, din 2013, nu au fost sustinute nici macar cu un leu din veniturile administratiei locale.

In urma acestei postari, unul dintre angajatii acestui ziar, Adrian Abrudan (zis si Adrian Cris) dar si celalalt proprietar al ziarului Bihoreanul – Florin Ciucas – au lansat impotriva mea zeci de comentarii cu invective si atacuri la persoana. Nu le voi relua aici dat fiind aspectul absolut descalificant al acestora, atat din punct de vedere jurnalistic, deontologic cat si uman. Florin Ciucas a facut insa si afirmatii referitoare la banii publici atrasi de ziarul Bihoreanul de la Primaria Oradea, afirmatii care pot fi analizate factual.

Astfel, intr-unul din comentarii, Florin Ciucas, redactor sef si proprietar al saptamanalului Bihoreanul, afirma ca: “e aberant să faci o legătură între aceste contracte firești de publicitate și conținutul editorial al ziarului, când ele tocmai separă cele două componente, adică cea strict comercială de știrile, anchetele și reportajele proprii ale ziarului. La Bihoreanul tot ce înseamnă publicitate este semnalat riguros ca atare, încadrat în rubrici dedicate sau marcat, astfel încât publicul să știe întotdeauna ce reprezintă reclamă plătită și ce anume este creația noastră jurnalistică. Nu amestecăm lucrurile, tocmai fiindcă ne e dragă independența și libertatea de expresie”.

Voi analiza acest afirmatii in urmatorul context:

In Romania urmau sa aiba loc alegeri locale la jumatatea lunii iunie 2020. Din cauza pandemiei coronavirus, Romania se afla insa in acea perioada, prin decret prezidential, in stare de urgenta, cetatenii fiind efectiv inchisi in case timp de doua luni de zile, alegerile locale fiind ulterior amanate pentru sfarsitul lunii septembrie. 

In aceste conditii, in data de 27 aprilie 2020, fostul primar din Oradea, Ilie Bolojan, sustinea o conferinta de presa in care acuza situatia economica dezastruoasa a orasului (provocata de guvern si de pandemie) si anunta diminuarea exceptionala a cheltuielilor Primariei Oradea cu 9 milioane de euro, aceasta urmand sa se vada in renuntarea la investitii si in scaderea cheltuielilor de functionare. 

Totusi, cu trei zile inainte de acest anunt privind implementarea unor masuri extraordinare de austeritate, Primaria Oradea incheia cu firma Bihor Media – editor al ziarului Bihoreanul – contractul de servicii nr. 244196  din 23.04.2020 in valoare de 30 702 lei. Obiectul contractului: “prestarea de servicii de publicitate in mass media locala privind informari si campanii despre COVID 19” in perioada 23.04.2020 – 19.06.2020.

Contractul cu Bihor Media il puteti citi AICI.

Am solicitat Primariei Oradea, printr-o cerere in baza legii 544/2001, amanunte despre serviciile cumparate de la saptamanalul Bihoreanul. Mai exact, conform prevederilor contractului, am solicitat copii dupa cele 3 facturi emise de firma Bihor Media, copii dupa procesele verbale de receptie a serviciilor pentru care s-au emis facturi si copii dupa comunicatele de presa/articolele platite de Municipalitate si publicate de ziarul Bihoreanul.

In urma cererii depuse, am primit copii dupa cele 3 facturi emise de ziarul Bihoreanul. Nu exista insa niciun proces verbal de receptionare a serviciilor prestate (sau, cel putin, nu l-am primit eu). Iar raportul cu articolele platite si publicate este incomplet, din acesta lipsind 4 articole publicate in varianta tiparita a ziarului. Le puteti insa analiza aici: advertorial 1advertorial 2advertorial 3advertorial 4.

Materialul cu advertoriale si facturi – in forma integrala, primit de la Primaria Oradea – poate fi vizualizat AICI.

Ce-a cumparat, totusi, Primaria Oradea cu aproape 31 000 de lei de la ziarul Bihoreanul? 

Conform contractului si raportului acceptat la plata si decontat, ziarul Bihoreanul a publicat “campaniile de informare si publicitate” solicitate de municipalitatea oradeana. In speta, 6 articole publicitare (2 975 lei/bucata) in tot atatea editii tiparite ale ziarului si 18 articole publicitare (714 de lei/bucata) pe site-ul www.ebihoreanul.ro. Ulterior, toate aceste materiale au fost diseminate pe pagina de Facebook a ziarului si prin alte mijloace social media.

Contrar afirmatiilor facute de Florin Ciucas, proprietar al ziarului Bihoreanul, NICIUNUL din aceste articole nu a fost marcat ca si continut platit, advertorial, pentru a avertiza cititorii ca se afla in prezenta unui continut publicitar si nu a unuia editorial, conceput si livrat dupa reguli profesionale si deontologice. Publicul nu a fost fost informat in niciun moment ca ceea ce citeste este continut platit. 

Mai mult decat atat, pentru ca pacaleala sa fie completa, MAJORITATEA articolelor (17 din 24) este prezentata chiar sub semnatura, in rubricile “stiri” sau “actualitate locala”, publicul fiind astfel determinat sa creada ca ceea ce citeste este un continut obiectiv, creatie proprie a jurnalistului, si nu unul platit de un client al ziarului, Primaria Oradea.

Ziaristii care semneaza articolele platite de Primaria Oradea si livrate de ziarul Bihoreanul sunt: Adrian Cris – 1 articol, Smaranda Chisbora – 5 articole, Dan Simai – 6 articole, Elena Marinescu – 5 articole.

O analiza a articolelor comandate si platite de Primaria Oradea releva faptul ca acestea nu sunt simple anunturi (asa cum este trecut in facturi) si exced cadrul informativ minim necesar realizarii unui eventual interes public, ceea ce ar fi justificat intr-o oarecare masura demersul achizitionarii unor astfel de servicii. Acestea nu sunt doar simple comunicate de presa emise de institutia publica. In fapt, materialele prezentate sunt articole ample, ilustrate foto si video, pozitionate preferential, un produs advertorial dar „deghizat”, asa cum am aratat deja, sub „haina” unui produs jurnalistic. Continutul astfel livrat beneficiaza de increderea publica acordata presei si jurnalismului prestat in mod profesional, in slujba cetateanului.

Pe scurt, din cuprinsul acestor articole publicitare, cititorul neavizat afla cum Primaria Oradea – dar si toate institutiile publice si companiile subordonate ei – actioneaza ireprosabil si gestioneaza impecabil pandemia de coronavirus. Latura obiectiva, informationala a articolului este trecuta in  planul secund, prim-planul fiind ocupat de latura subiectiva, de o figura centrala, fiecare articol fiind construit in jurul unui personaj: Ilie Bolojan, Gheorghe Carp, Arina Mos, Mihai Jurca, etc. Ulterior, acestia au fost candidati ai PNL Oradea si Bihor in alegerile locale si parlamentare. 

In acelasi timp insa, in alte materiale din acelasi ziar, opozitia locala si alte institutii conduse de contracandidati in alegerile mentionate, erau prezentate in antiteza drept personaje care “trandavesc in pandemie” (Bihoreanul, editia tiparita 11-17 mai 2020).

Mai mult, in mod halucinant, in articolele platite de Primaria Oradea si publicate in Bihoreanul se dau chiar replici opozitiei din Consiliul Local sau reprezentantilor partidelor parlamentare (USR) care au criticat diverse aspecte ale managementului de criza sau au propus alte solutii aplicabile in pandemie. Evident, in aceste articole nu se prezinta vreun alt punct de vedere opus Primariei, nu se ridica vreo critica, nu exista nicio analiza obiectiva a masurilor dispuse de Primaria Oradea. De altfel, aceasta obligatie de “non-combat” a ziaristilor este prevazuta expres in contractul asumat de ziarul Bihoreanul, in calitate de prestator de servicii platite de Primaria Oradea:

Art 11.1.1 Prestatorul va acţiona întotdeauna loial, imparţial şi ca un consilier de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/sau codului de conduită al profesiei sale, precum şi cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice în legătură cu serviciile prestate fără să aibă aprobarea prealabilă a achizitorului, precum şi să participe în orice activităţi care sunt în conflict cu obligaţiile sale contractuale în raport cu acesta. 

Art 11.2.2 Prestatorul se va asigura ca personalul sau, salariat sau contractat de el, inclusiv conducerea si salariatii din teritoriu, nu se afla intr-o situatie care ar putea genera un conflict de interese. Prestatorul va inlocui, in termen de 5 zile si fara vreo compensatie din partea Achizitorului, orice membru al personalului sau salariat ori contractat, inclusiv conducerea ori salariatii din teritoriu, care se regaseste intr-o astfel de situatie. 

Concluzie:

In anul 2020, la debutul pandemiei Covid, publicului din Oradea si din judetul Bihor i-a fost prezentata, timp de doua luni de zile, pe bani publici, o asa-zisa campanie de informare Covid 19 care ilustra un singur punct de vedere asupra eficientei si profesionalismului celor care gestionau pandemia: cel a Primariei Oradea. In niciun moment, publicul nu a fost informat sau avertizat ca materialele pe care le citeste reprezinta o campanie publicitara platita de o autoritate publica. In mod constient si expres, folosindu-se increderea prezumata a publicului in presa, s-a procedat la inducerea in eroare a acestuia prin deghizarea acestor articole in produs jurnalistic independent, obiectiv, semnat si asumat de diversi ziaristi.

Astfel, afirmatiile facute de proprietarul ziarului – Florin Ciucas – cum ca “La Bihoreanul tot ce înseamnă publicitate este semnalat riguros ca atare, încadrat în rubrici dedicate sau marcat, astfel încât publicul să știe întotdeauna ce reprezintă reclamă plătită și ce anume este creația noastră jurnalistică.” nu sunt nimic altceva decat minciuni.

Ulterior acestei campanii platita de Primaria Oradea, ziarul Bihoreanul a beneficiat de alta campanie de informare Covid 19 care s-a intins peste perioada alegerilor locale si parlamentare, de data aceasta prin grija Guvernului PNL si a OUG 63/2020. Conform precizarilor Secretariatului General al Guvernului, suma angajata la plata pana in decembrie 2020 a fost de 266.665 lei. (sursa – bunoiu.ro)

Articolul precedentPSD anunță că vrea ca plafonarea prețurilor la energie să se raporteze la consumul curent și nu la anul 2021
Articolul următorȘtiri pozitive la 1.000 de euro bucata! Ilie Bolojan a fost printre beneficiarii grupajelor de știri plătite de PNL