La începutul lui martie se iau flori, mărțișoare, se vorbește despre „importanța femeii”, de zici că e o specie diferită plonjată lângă un grup de Adami gânditori, scrie Costi Rogozanu în Libertatea. Îmi place titlul campaniei feministe de la noi cu „Mulțumim pentru flori, dar vrem respect, egalitate”. Doar cu flori și mărțișoare n-am făcut nimic, suntem o societate macho-tristă, am merita un snop de ghiocei plesniți peste ochi.
Încep cu o poveste despre egoismul masculin în formă pură, copilărească. Era 8 Martie. Eram la țară, aveam vreo șapte ani și-mi doream o carte a lui Conan Doyle, nou apărută. Maică-mea mi-a promis că o ia, mai trebuia să aștept două săptămâni, până la salariu. Nu am rezistat. Aveam niște economii, m-am dus la magazinul din sat (unde, da, erau cărți pe atunci) mi-am cumpărat-o, am scris pe ea „La mulți ani, mama, de 8 Martie” și i-am dus-o. M-a pupat, eu i-am smuls cartea din mâini imediat după ce i-am dat-o și m-am apucat de citit. Am făcut și cadoul, mi-am făcut și pofta. Cam așa arată multe din cadourile și recunoștințele masculine de 1-8 Martie.
De ce nu e luată în serios munca de acasă?
Am zis să personalizez cea mai banală dintre povești, povestea uriașei munci informale a femeilor. Pare o bucată biografică, dar nu e, e povestea a sute de mii de românce a căror muncă a fost constant ignorată și de apropiați, și de societate.
Munca femeilor e oricum diafană, nu se vede nici îngrijirea căminului, copiilor, îngrijirea vârstnicilor. Asta nu e muncă, e „datorie” de familie!, ni se spune. Și unde e cu „morală de familie” și „datorie”, e gratis, desigur.
Problema e globală, nu doar românească, iar dezbaterea e cât se poate de serioasă – de ce nu e luată în serios munca de acasă? Mai ales că, pe timp de pandemie, a devenit și muncă de birou, și educație pentru copii, și muncă de îngrijire pe care trebuia să o facă „statul cel social”. Nici pandemia n-a adus recunoașterea acestei munci făcute mai ales de femei. Ce a adus pandemia, în schimb, a fost creșterea exponențială a violenței domestice.
Munca băgată sub preș
Începutul de martie este „dedicat femeilor”. O peltea familist zaharisită, care ni se servește în scopuri comerciale prin presă și pe la supermarketuri de unde putem lua un buchet cu numai 9,99 lei.
Istoria recentă a cunoscut forme simple de abuz, dar și forme complexe de vampirizare a unor pături largi de populație, mai ales feminină. Și plecatul la muncă în afară a însemnat exploatare diversificată, în funcție de gen. Zeci de mii de românce au stat închise în case cu vârstnici, plătite prost, înnebunite de câte un „șef” mai mult sau mai puțin bun care lua ajutorul de îngrijire de la statul italian, spaniol sau austriac și subînchiria apoi sarcinile către femei din Est.
Generația femeilor de la țară de peste 60 de ani este dintre cele mai ignorate. Iar cele care mai sunt în viață sunt, iată, „asistate” de statul român. Și pe munca lor s-a făcut uriașa modernizare comunistă, și pe munca lor s-au emancipat generațiile următoare urbanizate. Și, atenție!, pe munca lor au supraviețuit copiii lor plecați pe la oraș și rămași fără locuri de muncă în anii de după Revoluție.
Cele care mai trăiesc nu văd decât cum munca lor s-a cam dus de râpă. Totul în jur redevine cumva primitiv, accesul la educație e mai greu decât pe vremea când maică-mea mergea cu vacile și învăța pentru liceul pedagogic. Ele au fost fața și munca nevăzute ale satului, au rămas și prizoniere unui patriarhat tradițional și prinse într-un contract de muncă fizică în contul căreia se presupunea că măcar copiii lor vor avea o soartă mai bună. Contractul a funcționat prea puțin timp. Destinul lor e o lecție în zilele astea de 1-8 Martie, este o lecție despre cât de talentată poate fi o societate în a băga sub preș un volum uriaș de efort.
Așa că acceptați acest text ca un infim tribut pentru (bunicile) mele și ale tuturor, acel popor discret de femei care nu a apucat nici beneficiile emancipării, nici beneficiile modernizării, care au dat tot și au primit în schimb chin și ceva asistență socială. Asistență, nu recunoaștere.
Citeşte întreaga ştire: De Ziua Femeii, despre munca chinuită a femeilor de la sat, care sunt privite drept „asistate social” după zeci de ani de trudă la CAP
