Propaganda fanaticilor spune că doar Ilie Bolojan vrea să facă reforme, că doar el are onoare și nu e corupt. Că este Moise de tip nou care ne trece prin deșertul crizei bugetare. Propaganda sa ne spune și că e singur. Și că singurătatea sa ar fi o calitate demnă de laudă.
Doar că…
Realitatea ne arată că stă la masa guvernului cu “borfașii” și corupții din PSD și PNL. Că modifică legislația după bunul plac ca să-și angajeze favoritul la șefia corpului de control. Că premierul Ilie Bolojan cere suma forfetară de la Senatul României pentru cazare, chiar dacă stă într-o locuință de protocol de la RA-APPS. Iar când e prins cu minciuna, spune că “documentul apărut în spațiul public este o regretabilă eroare”.
Dacă ești “liderul” unei echipe și ai ajuns singur, adică nu te susțin toți colegii de echipă, înseamnă că, de fapt, nu ești lider adevărat. Poate un șef. Mai bun sau mai rău, rămâne de discutat. Dar șeful nu este liderul adevărat de care țara are nevoie. Poate în propria sa imaginație…
Cine îl obligă pe Ilie Bolojan să stea la masă cu “borfașii”? Dacă are onoare, de ce nu își dă demisia? Oare a ajuns să creadă propria propagandă care ne picură zilnic în urechi că doar el ne poate salva? Ar fi trist, pentru că ar însemna că e un om bolnav. Bolnav de putere. Că nu suntem medici să facem evaluări psihiatrice.
Tot răul care i se întâmplă și tot “hate”-ul pe care îl atrage i se datorează modului său de a fi și de a acționa: cu încăpățânare, fără dialog și consultări reale. Și avid după imagine.
Iar dacă premierul a ajuns singur și izolat, înseamnă că România are o mare problemă de guvernabilitate.
La cum acționează, întrebarea nu e dacă Bolojan își va frânge gâtul sau că va ajunge cel mai detestat prim-ministru din istoria politică recentă. Întrebarea este când se va întâmpla asta
Problema este că Bolojan nu va reuși să rezolve problema deficitului. Statisticile pe august arată că deficitul nu a scăzut, ci a crescut.
Deci nu livrează rezultatele pe care și le-a asumat. Și atunci se pune întrebarea: ce câștigă românii de pe urma guvernării sale? O guvernare care vrea să facă bine românilor împotriva voinței și bunăstării acestora nu este un câștig. Este o năpastă!
Poate că Ilie Bolojan a vrut să arate că are intenții bune. Dar în politică și în guvernare nu se câștigă cu intenții. Se câștigă cu rezultate. Și aici, bilanțul său nu depășit nivelul “zero”. Mai rău, e negativ. “Reformele” sale sunt doar marketing politic. Iar “binele” pe care vrea să-l facă arată ca o pedeapsă aplicată oamenilor: creșteri de taxe și impozite împovărătoare pentru oamenii de rând și firme, tăieri făcute fără un plan și viziune.
Și mai grav, Bolojan a făcut în mod intenționat o mișcare de imagine care se dovedește o greșeală strategică majoră: a încercat să joace singur, fără echipă. Pentru Bolojan a fost mai importantă propria sa imagine decât rezultatele guvernării. Cam cum a procedat și în trecut la Oradea și Bihor, unde “dezvoltarea” a fost foarte instagramabilă și supra-lăudată de presa și influenserii miluiți cu bani publici, dar care la o analiză riguroasă e de slabă calitate și are foarte multe hibe.
Politica și guvernarea, mai ales, sunt sporturi de echipă. Fără echipă nu faci reforme, doar imagine.
Astăzi, România nu are reformă, nu are echilibru, nu are viziune. Are doar taxe. Și Bolojan are imaginea de “salvator” care se “luptă” cu mafioții, dar nu e lăsat să aibă rezultate. Și cam atât.
Fiecare zi de întârziere, fiecare ezitare, fiecare pas înapoi nu fac decât să crească dezamăgirea și neîncrederea populară, care oricum e la cote ridicate, nu fac altceva decât să întărească poziția populiștilor (AUR+POT+SOS se apropie de 50% în sondaje). Iar când încrederea s-a pierdut, nu o mai recâștigi cu pansamente fiscale și nici cu imagine bună la TV sau pe platformele sociale. Iar când vrei să culegi toți laurii de unul singur, în cazul unei ratări, ai o mare problemă: nici nu mai poți da vina pe vreun co-echipier.
Adevărul e simplu: dacă Bolojan vrea să guverneze cu adevărat pentru oameni și nu doar pentru propria glorie, dacă vrea să lase cu adevărat ceva în urmă nu doar articole și filmulețe bine aranjate, nu e de ajuns să promită. Trebuie să livreze rezultate concrete. Iar asta nu poate face de unul singur. Altfel, va fi doar încă un nume în galeria celor care au venit cu vorbe mari și au plecat lăsând în urmă doar praf și impozite. Ilie Bolojan va continua rândul “marilor” prim-miniștri post-decembriști eșuați lamentabil pe care toți îi vrem uitați: Victor Ciorbea, Radu Vasile, Emil Boc, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă, Ludovic Orban, Florin Cîțu, Nicolae Ciuca, Marcel Ciolacu.
Când va eșua, Bolojan va putea da vina pe un singur om pentru eșecul său: pe el însuși!
În ciuda propagandei, vestea proastă este că și Bolojan poate să eșueze. Iar eșecul său se datorează tocmai lipsei abilității fundamentale din politica democratică: arta negocierii, a compromisului şi a construcției consensului.
Problema nu este că îi lipsesc aceste calități democratice. Problema este că pentru eșecul său, oalele sparte le vom plăti tot noi.
