Jude Laurențiu: În partea sudică a Munţilor Apuseni se află Muntele Gainii[i] cunoscut prin Târgul Gainii[ii]ce are loc, în cea mai apropiată duminică de Sfântul Ilie, despre care locuitorii ce împânzeau dealurile şi văile dimprejur păstrau legende şi tradiţii ale căror origini se pierd în negura timpului.
Se spune că demult, tare demult, pe acest munte, a fost la începutul pământului, loc de belşug şi aleasă rodnicie, întrucât era stăpânit de o Zână ocrotitoare, tare înţeleaptă, bună şi frumoasă . Zâna locuia într-un palat strălucitor pe vârful muntelui şi printre multe lucruri nemaipomenite avea şi unul de mare preţ: o găină cu pene de aur; găină ce făcea ouă numai şi numai de aur. Şi Zâna era tare miloasă, încât dacă un om avea vre-un necaz venea la Zână iar aceasta îi dădea câte un ou de aur, şi astfel omul ieşea din nou la liman. Şi Zâna mai avea un obicei, în cea mai lungă zi a anului, când soarele de aur se ridica, cel mai sus, pe cer, la chemarea tulnicelor, îşi aduna poporul şi-l povăţuia şi apoi se veseleau cu toţii. Tot în acea zi, pentru logodnă, în curtea palatului se adunau de pe munţii şi văile dimprejur şi perechile ce urmau să se căsătorească, şi Zâna înzestra pe fiecare fată ce urma să se mărite, cu câte un ou de aur, ca dar de nuntă. Şi aşa trăiau în linişte, pace şi bună înţelegere Zâna cu poporul ei.
Cu toate că era straşnică poruncă de a se păstra secretul sursei bogăţiei, nu se ştie cum, nişte neprieteni din ţări depărtate, aflară despre acea găină cu ouăle de aur; şi musai aceştia au vrut-o pentru ei, se spune că ar fi vrut-o şi pe zână. Au venit ca oaspeți și au iscodit ce au iscodit şi, nu se ştie cum, au găsit printre oamenii locului trei trădători, care nu se ştie de ce, s-au prins să-i ajute să fure găina cu ouă cu tot. Căci vezi bine, ei, străini, nefiind de-ai locului, nu ştiau unde-i palatul, nu se puteau apropia de găină, căci îi vedeau ceilalţi oameni că-s străini, şi găina i-ar fi cunoscut, şi apoi ar fi aflat şi Zâna; şi ar fi fost vai şi amar de capul lor.
Într-o bună zi, când Zâna era plecată de la palat să mai ajute pe vre-un necăjit, cei ce se tocmiseră, cu mare vicleşug, îmbrăcaţi în haine femeieşti, dându-se sărace, nevoiaşe din partea locului, au reuşit să intre în palat şi furară găina şi un coş cu ouă de aur. Şi cum fugeau ei la vale, cu găina şi coşul cu ouă de aur, numai că începe aceasta a cotcodăci, a se zbate şi a face gălăgie mare, de se cutremura muntele.
Hoții îngroziţi, de furia zânei şi de cetele care-i căutau, scăpară găina care zboară şi se ascunde intrând in munte de unde n-a mai ieşit niciodată. În fuga lor, ca să scape de pedeapsă, hoții aruncă coşul cu ouăle de aur, care în căderea lui de pe creasta muntelui se răstoarnă, ouăle se împrăştie şi se sparg, aurul intrând în crăpăturile pământului sau se risipeşte prin nisipul apelor ce curg din munţi.
Supărată Zâna pe oameni că nu au înţeles să-şi apere comoara, nu au putut să o apere şi că i-au ajutat pe acei străini să o jefuiască, porunceşte să-i fie dărâmat palatul apoi intră în munte şi de atunci nimeni n-a mai văzut-o şi nici fetele când se măritau nu mai primeau ouă de aur in dar, cu toate că după datină , an de an, fetele cu aleşii lor se adunau la locul şi ziua ştiută din vechime pentru a-şi face cunoscută logodna.
Iar dacă vre-un om avea un necaz, se apuca de scormonea cu mare trudă prin pământ, prin nisipul apelor, doar-doar mai găseşte câteva firişoare de aur.
Templu natural şi un praznic cu rădăcini preistorice; loc tainic și moment de punere la cale a răzmeriţelor din Munţii Apuseni. Târgul Gainii avea un profund caracter naţional.
,, Feciorii din sate , împreună cu prietenii, se adună cu steaguri tricolore şi cu lăutarii în frunte pornesc alaiul spre Găina – ca la mari zile de chef” (Traian Mager , 1925)
Şi tot de atunci, la chemarea tulnicelor, an de an, în ziua ştiută, la răsăritul soarelui, oamenii se adunau pe munte cu preoţi şi bătrânilor satelor, jucau şi se veseleau, aşteptând ca, doar-doar Zâna îi va ierta şi iar va ieşi din munte, să-i povăţuiască. Zâna însă nu venea, aşa că pe la nămiezi jocul se oprea, oamenii plecau, probabil ca şi acum însoţiţi de ţipătul trist al tulnicelor, pe la casele lor, hotărâţi ca anul următor iar să se adune şi să-şi încerce norocul. Iar pentru masa ritualică comună îşi aduceau acum de acasă tot ceea ce era necesar, după felul locului din care veneau.
Originea legendei se pierde în negura timpului, au trecut milenii, şi la fel au trecut şi generații de oameni, multe s-au schimbat, dar noi şi noi generaţii de oamenii ai Munţilor Apuseni şi nu numai ei, la răsăritul soarelui, în ziua cea mai lungă din an, iar mai încoace, în duminica cea mai apropiată de Sfântul Ilie se adunau pe Muntele Gainii, comunicau, se sfătuiau, se organizau adoptau hotărâri.
De fapt acesta era scopul real acestea erau ouăle de aur, care trebuiau păzite de neprieteni. Veselia, petrecerea era de fapt o acoperire a scopului principal, ce putea înşela pe neiniţiaţi.
De-a lungul istoriei, presiunile unei anumite intelectualităţi interesate de a minimaliza şi a defăima acest loc, au găsit printre oamenii locului telectuali, care nu se ştie de ce, s-au prins să-i ajute la defăimareasă acestor valori ancestrale, aruncând în derizoriu acest praznic. Și au reușit în mare parte să șteargă din conştiinţa poporului român semnificaţia ancestrală a acestui loc – ouăle de aur. Cu toate că alte popoare vecine sau conlocuitoare caută să-şi pună în valoare esenţa milenară a unor locuri de acest fel, păstrându-le valoarea lor spirituală multimilenară şi nu impunând una de bâlci contemporan.
Acești telectuali români nu sunt capabili să învețe de la maghiarii, secuii şi saşii din Transilvania cum să păstreze valorile identitare autohtone ale unor locuri și evenimente cu mesaje ancestrale. Telectualii români, datorită instrucției și educației primite, au capacitățile de transfer diminuate și nu percep în mod constructiv activitatea intelectualior conaționali de altă etnie; acești intelectuali conaționali de altă etnie își organizează cu mare grijă mesajele ancestrale pentru a nu denatura valorile lor spirituală şi efectul educativ asupra generaţiei tinere! Conaționali noştri de altă etnie ştiu bine că un mesaj ancestral este sacru și dacă nu mai este transmis generaţiei tinere este un mesaj mort. Exemplele sunt evidente cu ocazia evenimentelor ce vizează păstrarea tradițiilor de la: Sumuleu-Ciuc, Universitatea de Vară Bálványos, Zilelor Culturii Maghiare etc.
Cu toate aceste, chiar şi după cel de al II-lea Război Mondial, în desfăşurarea Târgului Gainii se puteau identifica, la localnici, şi din punctul de vedere al acestora, aspecte care cu toate că nu sunt, întotdeauna, conform documentelor scrise, merită a fi menţionate –pentru că sunt mai apropiate de sursă. Aceste aspecte ce au ,, scăpat” documentelor scrise, au la bază profunde trăiri sufleteşti cu substrat religios.
Oamenii locului mergeau în acea zi la Gaina ca şi cum ar merge la un templu, pentru a participa la un ceremonial ce se declanşa din subconştient. Eventuala neparticipare crea o stare de profundă nemulţumire, aşa încât chiar dacă era ploaie, ceaţă şi frig în ziua praznicului muntele era plin de oamenii locului. La fel ca la orişicare sărbătoare religioasă starea vremii nu diminuează valoarea morală a acesteia.
Era cel mai important eveniment al verii şi unul dintre cele mai mari ale anului, moment de referinţă în ciclul anual de viaţă al comunităţii şi al omului, concretizat prin rugăciunile prin care şi le spuneau: ,‚Dă Doamne să mă mai pot gurii în Gaina” sau ,‚Dă Doamne să mai pot juca în Târgul Gainii”. Având în vedere încărcătura spirituală, masele de oameni implicate, partea economică redusă ca durată şi mărfuri comercializate, se poate considera că Târgul Gainii este un mare praznic al poporului român.
Participanţii se așează grupați pe familii, prietenii etc. la o masă comună pe iarba verde -sfârdol-, printre jnepeni, în apropierea izvoarelor cu apă rece, izvoare ce împânzesc muntele; după care se revenea pe platou unde se începea jocul. De la această masă ritualică nu lipseau: pita, fagurii cu miere, vinarsul de cireşe şi carnea ; la acestea se mai adăugau şi alte mâncăruri pregătite ca la sărbători şi aduse de acasă sau cumpărate din tărg.
Desfășurarea sărbătorii era impresionantă. Zeci de mii de oameni dădeau viață muntelui! Muzica, strigăturile jucătorilor, cântecul tulnicelor toate la maximum posibil generau o stare euforică participanților … Fiecare sat, în zona stabilită, avea loc de joc, avea muzicanţii săi. Odată jocul dezlegat, muzica nu se se opreau de loc, perechi de bărbaţi şi femei jucau, jucau şi jucau, fără oprire[iii]. La joc participau bărbaţii căsătoriţi şi femeile căsătorite. La moţii era obiceiul că dacă o fată necăsătorită era jucată în Târgul Gainii de un bărbat însurat nici un fecior să nu o mai peţească; se devaloriza. Din acest motiv fetele necăsătorite evitau să se apropie de locurile unde se juca de-a valma în Târgul Găinii, preferau să fie cu familiile, logodnicii şi-n cercurile de apropiaţii familiei pentru a ,,nu-i ieşi vorbe”, fiind însoţite de mame, fraţi sau logodnici.
Fiecare bărbat sau femeie căsătorită intra în joc când dorea cu cine dorea, şi ieşea din joc când nu mai putea, fără ca jocul în ansamblul lui să se oprească, durând ore şi ore întregi, până când se da semnalul de plecare spre casă. Oricine, putea juca unde vroia cu cine vroia dar după regulile locului respectiv, fără să provoace scandal şi bineînţeles după joc să lase partenera sau partenerul în pace şi să plece la comunitatea lui. Faptul că jucai cu cineva nu însemna că el devenea prieten, iubit…sau că-l puteai reţine la o discuţie fără voia lui… Faptul că soția cuiva era jucată în Gaina era un motiv de mândrie pentru soț, un motiv de laudă că-i era apreciată frumusețea femeii și jucătorul acorda prin joc cinstea cuvenită soțului. Nu erau probleme de disciplină. Nu aveau loc incidente majore, grupul acţiona rapid domolind pe cei ce luau prea mult vinars de cireșe.
Aici se comercializau cu succes obiecte cu rol de simbol – totemuri – cu valoare simbolică, de decor: oluri de pământ, toporaşe minunat împistrite si măiestrit vopsite, şi… mici săculeţi de piele, cusute cu motive româneşti în tricolor, ce se atârnau cu un şnur la gât aşa de mici încât nu încăpea decât… poate un ou de aur…toate scrise cu TÂRGUL GĂINII anul…, MUNTELE GĂINII anul …, AMINTIRE DE LA MUNTELE GĂINII anul …; pentru aducere aminte…
Aici în primul rând se comercializa gratuit şi eficient informaţia, se suda marea comunitate naţională în diversitatea ei, se hotăra şi acţiona.
Cât priveşte căsătoria fetelor şi băieţilor, acestea erau pregătite din timp, de regulă în funcţie de vecinătăţile pământurilor care erau oferite ca zestre, în primul rând se urmărea creşterea suprafeţei loturilor de pământ prin căsătorie.
Formularea telectuală „Târgul de fete de pe Muntele Găina” era ceva pe înţelesul lor, cu tot efectul devastator al acestei formulări prin aruncarea la groapa de gunoi a tradiţiilor şi miturilor, distrugând un liant fără a pune nimic în loc.
Întâlnim locuri de acest fel şi la maghiarii, secuii şi saşii din Transilvania, iar la evenimentele din aceste locuri participă cu zecile de mii, bătrâni şi tineri, acestea sunt organizate cu mare grijă pentru a nu denatura valoarea lor spirituală şi efectul educativ asupra generaţiei tinere. Conaționali noștri de altă etnie ştiu bine că un mesaj ancestral care nu mai este transmis generaţiei tinere este un mesaj mort.
