Un curent tropical din nordul Africii încărcat cu particule de praf cu origine sahariană va avansa către sudul şi sud-estul Europei, inclusiv către România, în următoarele zile, informează Garda Naţională de Mediu, citată de Agerpres.
„În perioada 30 martie – 1 aprilie circulaţia aerului se va face din sector preponderent sud-vestic şi sudic, iar spre final vestic, astfel că va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical, încărcată cu particule de praf cu origine sahariană, îndeosebi către sudul şi sud-estul Europei, inclusiv în zona ţării noastre. Concentraţiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mai reduse în comparaţie cu cele din sudul Peninsulei Italice şi al Peninsulei Balcanice”, precizează sursa citată într-o postare pe pagina de Facebook.
Depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, începând de joi, în vestul, centrul şi nordul ţării, apoi, pe arii restrânse şi în rest. (sursa)