Cu ceva mai bine de șapte ani în urmă, înainte de a deveni, pentru prima dată, președintele României, Klaus Iohannis se cam chinuia să explice cum a ajuns domnia-sa să stăpânească șase case frumoase în Sibiu. În cele câteva luni de precampanie și campanie electorală, Klaus Iohannis a reușit să livreze mai multe povești despre achiziționarea caselor sale, povești care s-au cam bătut cap în cap.
Într-una dintre aceste povești, Iohannis spunea că a profitat de perioada în care sașii plecau din România și a cumpărat ieftin prima casă, în anul 1994. Cu doar câteva săptămâni mai devreme spusese că, de fapt, prima casă o cumpărase din darul de la nuntă. Or, Klaus Iohannis s-a căsătorit în 1989. În 1990-1991, moneda românească a cunoscut o devalorizare rapidă și este greu de crezut că mai putea să cumpere în 1994 vreo casă cu banii strânși în 1989. De fapt, nici n-a cumpărat vreo casă în 1994. Prima casă achiziționată de familia Iohannis a fost cumpărată în 1992, fiind, în același timp, și donație, într-un procent pe care familia prezidențială nu-l face public în declarația de avere. Chiar și în 1992, totuși, banii strânși la nunta din 1989 nu mai însemnau mare lucru, după o inflație de 170,2% în 1991 și o inflație de 210,4% în 1992. Atunci a apărut mitul meditațiilor. Profesorul Klaus Iohannis și profesoara Carmen Iohannis au dat meditații, zi de vară până-n seară, rotunjindu-și elegant veniturile, astfel încât să se poată lansa la modul serios pe piața imobiliară. Și totuși, merită să subliniem niște coincidențe între achizițiile imobiliare ale familiei și CV-ul lui Klaus Iohannis.
În 1997, Klaus Iohannis renunță la postul de profesor de liceu și devine inspector școlar. Brusc, zestrea imobiliară a familiei crește, odată cu achiziționarea celei de a doua case.
În 1999, Klaus Iohannis avansează în ierarhie, devenind inspector școlar general. Tot atunci apare în portofoliu și a treia casă, cea mai celebră, pe care domnul și doamna o dobândesc, în conformitate cu decizia definitivă a instanțelor, prin fals și uz de fals, și o și pierd, ulterior.
În anul 2000, Klaus Iohannis devine primar al Sibiului. La campania sa electorală contribuie (așa cum se contribuia în anul 2000, mai la negru) o mulțime de oameni de afaceri din Sibiu. Campania electorală a domnului Iohannis nu este, însă, una foarte costisitoare. În 2001, proaspătul primar, care nu mai dăduse o meditație cel puțin din 1997, își cumpără a patra casă.
În 2007, Sibiul este Capitală Culturală Europeană. Cu acest prilej, Guvernul României pompează în Sibiu sume mari de bani, bani care, gestionați de către Primărie, sunt folosiți pentru renovarea și împrospătarea centrului orașului. În același an, primarul Sibiului, același Klaus Werner Iohannis, mai cumpără două case, cele cu numărul 5 și 6.
În 2017, Klaus Iohannis pierde definitiv casa-amiral, cea din centrul Sibiului, care îi aducea o frumoasă chirie anuală de la Raiffeisen. Familia imobiliară a președintelui suferă în urma pierderii unuia dintre cei mai îndrăgiți membri, dar numai până în 2020, când, prin moștenire, numărul caselor redevine 6.
Dacă vreți, urmați exemplul prezidențial: căsătoriți-vă cu dar, dați meditații, vânați sașii care pleacă din țară. Dacă nu prindeți, însă, și niște funcții, aveți șanse mici să fiți proprietari peste șase case.
Patrick Andre De Hillerin / catavencii.ro
