Patrick Andre De Hillerin: Cu mulți, foarte mulți ani în urmă, Ion Iliescu, al doilea președinte al României, spunea că, dintre toți vecinii țării noastre, doar doi au fost, de-a lungul timpului, vecini cu adevărat buni: sîrbii și Marea Neagră.
Marea Neagră este vecina românilor de puțină vreme, totuși. Dobrogea nu a fost teritoriu stăpânit de principi români decât sporadic, din când în când, pentru perioade scurte de vreme. Atunci când Dobrogea s-a unit cu regatul României, în urmă cu aproape 145 de ani, românii erau aici de-abia a treia populație ca mărime, reprezentând doar 20% din oamenii care trăiau în Dobrogea. Că Marea Neagră le-o fi fost un vecin bun celor 47.000 de români trăitori în Dobrogea în 1877-1878, se prea poate, dar Marea Neagră s-a înțeles cât de cât bine cu toți vecinii ei.
Despre sîrbi, cam ce am putea spune? Sunt oameni aprigi, dintr-o bucată, care s-au descurcat și ei cum au putut de-a lungul istoriei. Nu există în Balcani nici măcar un singur popor care să nu fi avut, în ultimii 1.500 de ani, cândva, câte un conducător nevolnic, temător, care să se preocupe mai degrabă de binele lui decât de cel al vecinilor.
Buni sau răi,
sîrbii și Marea Neagră au fost printre vecinii cei mai stabili pe care i-am avut, cei care și-au păstrat identitatea cele mai lungi perioade. Și bulgarii, desigur. În celelalte puncte cardinale am avut nevoie de notițe dese și amănunțite pentru a ști care ne sunt vecinii. Nu ai noștri, ci ai unor strămoși despre care știm prea puține cu adevărat și care de-abia de curând s-au strâns la un loc, în ceea ce se numește acum România.
Avem, însă, și noroc. De aproximativ 30, 30 și un pic de ani avem în est și nord un vecin așa cum și-ar dori toată lumea. Vecinul exemplu, vecinul model, fără de care nu mai poți să trăiești.
Nu contează ce era acolo înainte, ce nume scria pe ușa pe care astăzi este gravat cu literele eroismului „Fam. Ucraina“. Contează doar că e acolo și că, în sfârșit, de data asta nu ne mai putem ignora vecinul.
Căci noi cam asta facem,
în blocul ăsta mic și prost construit în care locuim de atâta amar de vreme: ne ignorăm vecinii. Avem țevi comune, pereți și garduri de care ar trebui să avem grijă împreună, dar nu realizăm asta decât atunci când refulează canalizarea. Și-atunci, de fiecare dată, nu e de la noi, e de la vecini. Sigur au făcut ei ceva nașpa, au înfundat toaletele, ca niște țărani ce sunt, s-au căcat prea multă bunăstare, dă-i dracului!
Cu bulgarii n-am fost în stare să facem nimic în comun, decenii. Ne urâm sincer, apăsat, de parcă am mai avea ceva de împărțit. Dar așa merită. Prea aveau programul lung la televizor până în 1989. De ce ei transmiteau campionatele mondiale de fotbal? De ce? Ca să nu vadă ce țară urâtă au, mai mult ca sigur. Pentru că noi avem o țară frumoasă, n-aveam nevoie de televizor. Dar ei…
Cu ungurii, ce să mai vorbim? Ăia nu știu, de 2.000 de ani, unde e gara, dar tot pretind că au fost primii aici. Cât de absurd.
Sîrbii? Ah, ce i-am ars și pe sîrbi, când i-am prins la nevoie. În definitiv, ce? Aveau nevoie de petrol? Aveau. Li l-am dat? Le-am dat. Că ne-am îmbogățit din chestia asta, măcar unii mai întreprinzători din Clisură și din Servicii, asta e treaba noastră. Când a trebuit, însă, să fim fermi, am fost. Kosovo le trebuia lor? Nu le trebuia, de aia le-am și permis viitorilor aliați din NATO să treacă pe la noi în drumul lor spre deșertarea bombelor deasupra Belgradului. Vecini buni, prieteni de suflet, dar trebuia să le bage cineva mințile-n cap, prea o luaseră razna. Dacă nu credeți, mergeți pe la bibliotecă și căutați ziarele din perioada anilor ’50-’60, secolul trecut. Noi am încercat să-l aducem pe Tito pe drumul cel bun, că se rupsese de maica URSS, dar el nu și nu… Cândva, trebuiau să plătească pentru asta.
URSS. Alți vecini vremelnici. Doamne, și cât i-au mai iubit președinții asociației de locatari România. Ziceai că da, sovieticii sunt vecinii ideali, ăia care te ajută mereu, la nevoie, cu o cănuță de ulei, o linguriță de zahăr, și-ți cer înapoi cisterne. Da’ le dai bucuros, de ce să nu le dai? Dacă sunt oameni de treabă și te apără de capitalismul agresiv…
Norocul nostru că acum,
în sfârșit, avem vecinii pe care-i meritam, vecinii ăia la care unii doar visează o viață. Și nu au parte.
Nu mai trebuie să umblăm la străzi distanță pentru a găsi pe cineva care să ne calce în picioare, să ne spună ce trebuie să facem la noi în casă, să ne învețe cum să trăim și de ce.
Era nasol, totuși, să tot bați drumul Bruxelles-ului, al Berlinului și înainte al Bonn-ului, să mergi până la Paris sau Lisabona, să zbori până la Washington ca să iei lumină și indicații prețioase. Nu-i mai simplu să nici nu ieși din țară? Să dai o fugă până la Vama Siret sau la Isaccea și să afli ce se întâmplă pe la tine, unde-ți cad drone, unde ești atacat, ce trebuie să faci, cu cine să te lupți, ce să-i zici, cum să-l înjuri?
Nu-i mai simplu să faci tot ce ți se cere, să accepți toate doleanțele vecinului, să-i dai lui locul în tramvai, să îl lași să treacă înaintea ta la coadă, că el sigur se grăbește și tu nu? Nu e mai bine să ai grijă ca el să-și vândă produsele, unde vrea, când vrea și poate, iar pe-ale tale să le uiți în hambar, poate putrezesc naibii acolo și nu mai trebuie să-ți bați capul?
Dacă nu ne-a preocupat 33 de ani,
la modul real, soarta românilor de dincolo de granițe (nici a celor din Ucraina, nici a celor din Serbia, nici a celor din Moldova), de ce ne-ar preocupa acum? Care ar fi rațiunea?
Are și vecinul dreptate: nu este momentul să discutăm despre asta, avem lucruri mult mai importante de făcut.
Cum, de exemplu, mult mai important decât dreptul minorității românești de a învăța în limba maternă în școli, mult mai important decât libertatea religioasă a minorităților de acolo este de ce i se permite lui Goran Bregovic să cânte în România. Minoritățile și drepturile lor nu sunt probleme serioase, dar concertele lui Bregovic sunt.
Plus că, băi, românilor, v-o spune vecinul ideal: vă omoară rușii cu dronele, vă căsăpesc în casa voastră, iar voi nu faceți nimica-nimicuța?
Nu ceva minor, cum ar fi să vă protejați de dronele alea. Nu, asta e banal, poate face și o surdo-mută. Voi, românilor, ar trebui să ne ascultați și să fiți duri la adresa rușilor. Cât de duri? Păi, poate chiar ar trebui să-i atacați, de ce nu?
Vecinul ideal are dreptate,
trebuie să acționăm, să facem ceva! Nu are nici un sens să anchetăm, să analizăm, să cercetăm, să vedem ce-i cu resturile alea și de ce. E clar că sunt drone rusești care atentează la integritatea teritorială a României. Trebuie să facem ceva, să ne trimitem submarinul și fregatele, să asaltăm flota rusească din Marea Neagră cu bricul „Mircea“, să-i prindem și să-i batem până se retrag din Crimeea și din restul Ucrainei.
Avem și noi, în sfârșit, un vecin așa cum ne trebuie, un vecin bun, de calitate, care ne poate organiza viața, ne poate învăța ce avem de făcut ca să fie bine. Și noi ce facem? În loc să-i înălțăm ode minut de minut, în loc să-l ascultăm în tot și în toate, ezităm, ne îndoim, frecăm menta.
Nu așa se face, nu!
În loc să ne întrebăm dacă vecinii noștri sunt sau nu buni, mai bine să ne întrebăm dacă noi suntem niște vecini de omenie, dacă am făcut tot ce se putea face pentru a le fi celor din jur cât mai bine.
Chiar, tu de câte ori ai zis „Slava!“ azi? Vezi? (catavencii.ro)
