Curtea de Apel Cluj a decis anularea, în parte a Hotărârii de Guvern nr. 58/2021, privind condiționarea participării la evenimente precum spectacole, nunți, botezuri, competiții sportive, de vaccinarea sau testarea PCR pentru COVID-19.

“Soluția pe scurt: Respinge excepțiile lipsei de interes a reclamanţilor şi lipsei de obiect a acţiunii. Admite în parte acțiunea formulată şi precizată de reclamanţii KMK și  MG (n.red. Kapcza Mikolt Krisztina și Marin Gabriel). Respinge cererea de intervenţie în favoarea pârâtului GR (n.red Guvernul României) de către MAI.

Anulează în parte HG nr. 531/2021 astfel cum a fost modificată de HG nr. 580/2021 în privinţa următoarelor dispoziţii: Anexa2 art. 3 ind. 1 iar la Anexa 3 articolul 1 pct. 5,6,7,12,13,18,20,22,27 şi art. 6 punctele 2,4,9 doar în privinţa condiţionării participării de prezentarea dovezilor menţionate la art. 3 ind. 1 al anexei 2.

Menţine celelalte dispoziţii ale acestor articole. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi 07.06.2021 prin punerea soluției la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se precizează pe Portal.just.ro.

Reclamanții din proces sunt doi avocați din Baroul Cluj.

Ce prevede Articolul 3.1 din Anexa 2

(1) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 5, 6 și 12 numai a persoanelor care se află în una dintre următoarele situații: a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore; c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore; d) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

(2) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 7 numai a persoanelor care se află în una dintre următoarele situații: a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore; c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

(3) În condițiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activitățile prevăzute în anexa nr. 3 art. 6 pct. 2 și 4, respectiv art. 10 pct. 4 numai a persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. (sursa)

Articolul precedentUn TIR românesc și un microbuz, impact nimicitor în Ungaria
Articolul următorNu înţeleg de ce Cîţu este revoltat de bonusurile primite de directorii de la stat: Miniştrii lui aprobă aceste pachete salariale şi criteriile de performanţă, pe care însă le trec la secret!