Judecătorii de la Înalta Curte au rămas în pronunțare miercuri, 17 noiembrie, cu privire la infirmarea unei rezoluții date de Laura Codruța Kovesi în 2009, pe vremea când era procuror general, prin care îl scotea pe Ion Iliescu de sub urmărire penală în Dosarul Mineriadei.

Surse apropiate procesului – care se judecă în ședință secretă la Înalta Curte – au declarat pentru Ziare.com că, după restituirea la Parchet a celor două dosare în care era inculpat Ion Iliescu – Dosarul Mineriadei (decembrie 2020) și Dosarul Mineriadei (noiembrie 2021), fostul președinte al României nu mai putea fi urmărit penal.

Asta deoarece pe numele său au fost emise ordonanțe de scoatere de sub urmărirea penală în mandatul de procuror general al Laurei Codruța Kovesi (n.r. – fostă șefă a DNA, actual procuror șef al Parchetului European).

Din acest motiv – spun sursele citate – ca urmare a restituirii Dosarului Revoluției, șefa Secției de Urmărire penală și Criminalistică (SUPC) din PICCJ, procuror-șef Adriana Denisa Cristodor, a infirmat ordonanțele semnate în mandatul Laurei Codruța Kovesi și a formulat o cerere de redeshidere a urmăririi penale pe numele lui Ion Iliescu pe rolul Înaltei Curți.

Judecătorul Mircea Mugurel Șelea de la Înalta Curte a rămas în pronunțare miercuri, cu privire la cererea de redeschidere a urmăririi penale pentru infracțiuni contra umanității reținută în sarcina lui Ion Iliescu, faptă care nu se prescrie.

Din datele publice ale dosarului rezultă că solicitarea SUPC a venit la 24 de ore după ce ICCJ a decis restituirea la Parchet a Dosarului Revoluției, adică pe 11 noiembrie.

Cum l-a scăpat Kovesi pe Iliescu de două mega-dosare

Laura Codruța Kovesi a semnat, pe vremea când era procuror general al României, două rezoluții de scoatere de sub urmărirea penală a lui Ion Iliescu:

  • Rezoluția nr. 5147/C/2007 (prin care Kovesi infirma soluția de începere a urmăririi penale în dosarul 1122/P/2007 – mai exact, Dosarul Mineriadei)
  • Rezoluția nr. 406/C/1147/II/2/2009 (prin Kovesi infirma soluția de începere a urmăririi penale dată de procurorul de caz, Dan Voinea, în cauza penală 97/P/1990 Dosarul Revoluției).

Pe data de 10 decembrie 2020, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv restituirea la Parchetul Militar a dosarului Mineriadei din 1990, în care au fost trimişi în judecată fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, pentru refacerea de la zero a urmăririi penale, după ce toate probele strânse de procurori au fost anulate.

Instanţa supremă a respins toate contestaţiile depuse la dosar de Parchetul General şi părţile vătămare, fiind menţinută o decizie din 8 mai 2019 a unui judecător de cameră preliminară, prin care s-a constatat nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii militari şi s-a dispus excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În mai 2019, judecătorul de cameră preliminară a admis cererile şi excepţiile invocate de inculpaţii din acest dosar, printre care şi fostul preşedinte Ion Iliescu, de partea responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne, precum şi excepţiile ridicate din oficiu de magistrat. (ziare.com)

Articolul precedent30 de ani de impostură PNL: Aliat cu FSN, aliat cu Voiculescu, preluat de PD-L, fost membru al Internaționalei Socialiste. Doar Brătianu și dreapta le curge prin vene…
Articolul următorSe vor schimba prefecții? Partidul care are președinția Consiliului Județean să cedeze funcția de prefect / Lista președinților de CJ și județele în care ar putea fi instalați prefecți PSD, sau PNL