În drumul ei spre măreție, America se împleticește în ideile exotice ale administrației Trump. Cea mai puternică și mai idealizată democrație a lumii calcă pe contradicții.
Doru Bușcu: Patria libertății e gata să înghită alte popoare, să înșface teritorii asupra cărora nu are nici un drept, să amenințe Groenlanda și Canada, să insulte Danemarca, să șantajeze Ucraina. America cea generoasă și protectoare, națiunea care a îngenuncheat URSS și a păzit democrațiile europene de amenințarea militară a comunismului sovietic, se bate acum pe burtă cu un fost ofițer KGB, criminal de război, care a invadat o țară suverană și independentă, omorînd civili și răpindu-i teritorii. America, fiica spirituală a Europei, aproape că se întoarce împotriva Europei, punînd în discuție tratatele politice și militare care au ținut laolaltă, în siguranță și prosperitate, familia democrațiilor occidentale.
Administrația Trump pare că duce o luptă contracronometru să lichideze excepționala reputație umanistă a SUA. Oricît de mari ar fi presupusele beneficii ale politicii MAGA, ele rămîn deocamdată în ceața vorbelor scăpate de sub control și a gesturilor incoerente. Stilul alert și simplificat în care Donald Trump emite judecăți și semnează ordine executive bagă lumea în sperieți, fiindcă impulsivitatea și tranzacționismul nu dau garanții de securitate.
Perspectivele de pace în Ucraina sînt slabe.
Putin face nazuri și amînă, cu toate că Trump a lăsat baltă orice regulă de negociere și i-a oferit public, înainte să se așeze la masă, o Ucraină legată de mîini și de picioare. L-a izgonit pe Zelenski din Biroul Oval, l-a numit dictator și i-a întrerupt ajutorul militar și informativ, cît să-i permită lui Putin să avanseze în Kursk și să omoare un număr record de ucraineni. Sigur, dacă toate astea vor duce pînă la urmă la o pace rezonabilă și rapidă, Trump merită acel premiu Nobel pe care i-l oferă, săritor, Remus Pricopie de la SNSPA. La urma urmei, Nobelul a ajuns la tot felul de oameni, inclusiv la lideri care au avut de-a face cu terorismul și bombardarea civililor.
Dar dacă nu va fi pace? Dacă Trump se va trezi așteptînd degeaba un răspuns convenabil? Dacă va înțelege că Putin l-a tras pe sfoară și l-a făcut să pară ridicol? Ce va face? Va ceda și mai mult? Sau va reacționa coleric, înarmînd Ucraina și înmulțind sancțiunile economice? Aceste decizii pe persoană fizică pot zdruncina destinul națiunilor Europei.
Regimul Trump n-a răscolit doar Europa, Canada și Mexicul. N-a bulversat doar prietenii Americii de peste hotare. A avut grijă să producă îngrijorare și în homeland. Tarifele impuse partenerilor comerciali prăbușesc bursele, în timp ce purtătoarea de cuvînt a Casei Albe, Karoline Leaveitt, nu pricepe că aceste tarife sînt plătite de consumatorul american. Trump îi lasă mînă liberă lui Elon Musk să desființeze agenții și instituții publice înființate de Congres fără nici o grijă față de consecințele sociale, politice, diplomatice, strategice și penale. În același timp, alimentează cu oportunități și contracte de stat grupul de miliardari Bigtech care i s-a gudurat la picioare. Plutocrații cu douăsprezece zerouri ridică un val de dezamăgire în societate, care dă argumente taberei democrate și avariază acțiunile Tesla. Bernie Sanders spune că Musk, Zuckerberg și Bezos au împreună mai mulți bani decît cea mai săracă jumătate a Americii, adică 170 de milioane de cetățeni.
Chiar dacă ține în Biroul Oval portretul președintelui Reagan, cel care a doborît Uniunea Sovietică, Donald Trump se profilează ca un lider înconjurat de oligarhi, pus pe cuceriri de teritorii, ca Putin. Ba, dacă e să judeci după felul cum se lasă lingușit de întregul aparat de stat republican, seamănă un pic și cu Kim Jong-un. De altfel, el spune că sînt băieți de treabă amîndoi.
La Casa Albă, simpatiile sînt pitorești, iar ideologiile confuze.
Musk salută ca naziștii și sprijină extremiștii europeni, Vance îl calcă în picioare pe Zelenski, Rubio îi face concesii lui Putin, Grenell cere desființarea Europei Libere și a Vocii Americii, agențiile umanitare ONU sînt acuzate de comunism. Viziunea regimului Trump pare hazardată și descumpănitoare, dar, dacă dă rezultate, dacă aduce pace în Ucraina, Orientul Mijlociu și Marea Chinei, dacă potolește dorința de confruntare a Rusiei, Chinei, Iranului și Coreei de Nord, va rămîne în istorie pentru viteza și inteligența ei.
Dacă, dimpotrivă, rămîne ceea ce este acum, Europa e forțată să se trezească din lungul somn al confortului și prosperității. N-ar trebui să fie greu, cu condiția să existe o scuturare de liderii slabi și o injecție de voință politică. Asta ar putea începe cu venirea la putere a noului cancelar Friedrich Mertz și cu accelerarea programului Rearm Europe. Criza de încredere a vechiului continent poate fi vindecată pornind de la paradoxul lui Donald Tusk: „500 de milioane de europeni cer ajutorul a 300 de milioane de americani pentru a-i proteja de 150 de milioane de ruși. Trebuie să ne bazăm pe noi înșine, pe deplin conștienți de propriul nostru potențial și crezând că sîntem o putere mondială“. Aici, presiunea lui Trump de a transfera Europei o sarcină financiară proporțională în NATO e corectă, doar discursul agresiv e nepotrivit.
Ce face România?
România face ceea ce știu să facă oamenii care o conduc. Își apără izolarea politică și diplomatică, stă departe de oportunități, tace ca o miriște, își conservă incapacitatea de a fi interlocutor pentru partenerii importanți, bizuindu-se pe educația și inteligența precară a liderilor ei. România stă cu succes în afara jocului mare, lipită la nesfîrșit de jocurile mici, interne, bazate pe șpagă, contracte politice și TikTok. În timp ce premierii și șefii de state din Europa de Est merg la Washington, Berlin, Paris, Londra, Ankara, clădesc alianțe, încheie acorduri, luptă pentru a-și arăta relevanța, România doarme pe ea, ține economia pe loc, cade în rating-ul Moody’s, frînează modernizarea armatei și ratează toate ocaziile de a scăpa de insignifianță.
Ca să înceapă să conteze, România trebuie să se adapteze rapid acestui nou ritm al Americii. Să înțeleagă că, în următorii patru ani, relațiile Washington-ului cu lumea nu mai sînt atît instituționale, cît personale. Să redeschidă canale de comunicare cu echipa Trump prin oameni conectați și pregătiți, să facă loc în posturi-cheie acestor oameni, să învețe să ofere și să ceară inteligent, să atragă simpatia și interesul Washington-ului prin subiecte clare, concrete, profitabile pentru ambele părți. Valorile și standardele SUA rămîn în picioare, chiar dacă sînt recitate azi pe un ton răstit și imprevizibil. Oameni politici ca Tusk, Macron, Rutte, Starmer, premierii scandinavi, baltici și chiar controversatul Orbán au arătat că știu să converseze inteligent cu echipa Trump. De la fiecare dintre ei e de învățat. Cu sprijinul politic al UE, trebuie recuperate încrederea, sprijinul politic și militar al grupului MAGA. Dacă Guvernul anunță că preia o parte din cheltuielile bazei de la Kogălniceanu, dacă face loc industriei americane de armament în economia românească, invitînd-o să producă alături de companiile locale, dacă deschide piața energiei și a resurselor naturale către investitorii din Florida și Texas în loc s-o țină în captivitatea securiștilor locali, dacă demonstrează că are curaj, inițiativă și personalitate antreprenorială, Donald Trump o să înțeleagă că la București s-a învățat, într-un tîrziu, engleza.
America trebuie prețuită nu doar pentru vechea ei demonstrație de civilizație și umanism, ci și pentru capacitatea de a proteja state unde democrația și prosperitatea n-au izbutit încă pe deplin, așa cum e România. Cu puțină minte și, fără îndoială, cu alți lideri politici, asta se poate face imediat. (catavencii.ro)
