În ciuda restricţiilor pe care le-a generat pandemia de coronavirus, care au trimis în şomaj zeci de milioane de oameni la nivel mondial, averea netă a primilor 20 de miliardari a înregistrat o creştere fără precedent – plus 466,36 de miliarde de dolari de la începutul anului până în prezent.

Fondatorul Amazon Jeff Bezos a rămas şi anul acesta pe prima poziţie, cu o avere estimată de Bloomberg Billionaires Index la 188 de miliarde de dolari. CEO-ul a valorat la un moment dat peste 200 de miliarde de dolari.

Însă cea mai mare creştere a fost raportată de Elon Musk, care ocupă locul doi în clasamentul realizat de publicaţia americană. Averea şefului SpaceX s-a majorat cu 129 de miliarde de dolari în 2020, iar Tesla a depăşit Toyota şi a devenit cel mai valoros constructor de automobile din lume. În plus, analiştii estimează că includerea companiei în indicele american S&P 500 va continua să alimenteze trendul de creştere în ciuda declinului din prima zi de tranzacţionare.

Omul de afaceri Zhong Shanshan a înregistrat a doua cea mai mare creştere, plus 63,1 miliarde, datorită succesului de care s-a bucurat producătorul de apă îmbuteliată Nongfu Spring. Zhong a devenit astfel cel mai bogat om din China şi al doilea cel mai bogat om din Asia, fiind depăşit la acest capitol de Mukesh Ambani. Preşedintele Reliance Industries, un conglomerat din industriile telecom şi petrolieră, a raportat un plus de 15,3 miliarde şi a ajuns la o avere de 74 de miliarde de dolari.

La polul opus, averea lui Amancio Ortega – şeful grupului spaniol Inditex, care deţine brandurile ZARA, Massimo Dutti şi Bershka – a suferit un declin masiv de 10,1 miliarde de dolari. Prin comparaţie, Bernard Arnault – preşedintele LVMH (Louis Vuitton, Moët, Hennessy) – a înregistrat o creştere de 2,99 miliarde şi l-a depăşit pe CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg.

Situaţia din Top 50 este următoarea:

  • Statele Unite (23 de miliardari)
  • China (9)
  • Franţa (5)
  • Japonia (3)
  • India (2)
  • Hong Kong (2)
  • Spania (1)
  • Rusia (1)
  • Australia (1)
  • Singapore (1)
  • Italia (1)
  • Mexic (1) (zf.ro)
Articolul precedentCare sunt temerile românilor legate de vaccinare. Răspunsurile la cele mai frecvente întrebări despre vaccin
Articolul următorRomânii cheltuie pe mâncare de două ori mai mult decât media europeană (raport Eurostat)