Cristina Neagu și-a anunțat retragerea din naționala României după Campionatul Mondial.

La revenirea în țară, sportiva noastră a anunțat că nu va mai juca niciodată pentru naționala României.

“Dacă nu există niciun calcul miraculos prin care să ne calificăm la turneul preolimpic, eu îmi anunț oficial retragerea”, a spus Cristina Neagu.

“Sunt 17 ani de când joc pentru echipa națională. Am dat totul pentru echipa națională, am suferit și două accidentări grave. Ce am reușit, mult…puțin… Două medalii, două locuri 4 și 5. Dacă a fost puțin sau mult, timpul o să spună asta. Cred că o să rămân undeva în istorie cu ceea ce am reușit pentru echipa națională”, a mai spus Cristina Neague.

Românii o vor putea vedea pe Cristina Neagu doar la CSM București, club cu care și-a prelungit contractul până în 2025.

Cristina Neagu este una dintre cele mai de succes handbaliste din istoria României.

Cu echipa națională, Cristina a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial din Danemarca 2015 și la Europeanul din Danemarca/Norvegia 2010.

Cristina a fost desemnată de 4 ori jucătoarea anului IHF și de două ori jucătoarea anului EHF. (sursa)

Articolul precedentCine este secretarul general adjunct din Finanțe, orădeanul Ioan-Cristian Purice, al cărui birou ar fi fost sigilat de DNA / În ultimii doi ani el a cumpărat 17 terenuri / Câți bani a câștigat anul trecut
Articolul următorCe rămâne după Klaus Iohannis