Președintele Klaus Iohannis va primi pe rând, astăzi, cu începere de la ora 12:00, partidele parlamentare și grupul minorităților naționale pentru consultări privind desemnarea viitorului prim-ministru. Dacă la finalul consultărilor se va ajunge la un consens, președintele poate anunța numele propunerii de premier sau, în caz contrar, poate rechema partidele la o nouă rundă de consultări.
„Sincer, nu știu dacă primă rundă va duce la o soluție, dar eu personal sunt total implicat și sunt hotărât să găsesc cu partidele o ieșire din această criză. Nu putem să stăm peste iarnă fără guvern, suntem în plin val patru pentru că prea puțini români s-au vaccinat. Suntem într-o criză a prețurilor la energie care nu a fost generată de noi, este o criză globală”, declara, vineri, Klaus Iohanis, în momentul în care a anunțat consultările.
Administrația Prezidențială a anunțat, printr-un comunicat de presă, ordinea în care partidele vor intra la consultări: Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL); Ora 13:00 – Partidul Social Democrat (PSD); Ora 14:00 – Uniunea Salvați România (USR); Ora 16:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR); Ora 16:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR); Ora 17:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.
Cu ce propunere vine PNL
După ce joi anunța că propunerea PNL pentru funcția de prim-ministru este Florin Cîțu, liberalii s-au răzgândit vineri și au precizat că nu vor face nicio propunere dacă nu se conturează o majoritate parlamentară care să susțină noul guvern. „BEx consideră că, pentru deblocarea crizei politice, este cea mai bună decizie ca PNL să nu avanseze la consultările de luni o propunere de premier. (…) În eventualitatea în care nu se conturează o majoritate, decizia conducerii PNL este aceea de a se prezenta fără a face propunere de premier la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni”, a transmis PNL la finalul ședinței de vineri.
USR vrea alt nume decât Florin Cîțu
Noul președinte al USR, Dacian Cioloș, a subliniat că prima condiție pentru revenirea în coaliție este ca PNL să propună un alt nume de prim-ministru care să nu fie Florin Cîțu.
PSD, fără propunere de premier
Vasile Dîncu a declarat că social-democrații vor lua luni dimineață o decizie cu privire la consultările cu președintele Klaus Iohannis, însă, cel mai probabil, nu vor merge la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru.
„Vrem să vedem dacă preşedintele trage de timp, este o variantă, pentru că a făcut şi această punte peste weekend, dacă preşedintele s-a gândit chiar la o soluţie şi are o soluţie, nu are rost să ne ducem cu propunere când nu ni se cer propuneri, pentru că o facem în van. Înţelegem că preşedintele vrea să se refacă această coaliţie”, a declarat Vasile Dîncu.
Citeşte întreaga ştire: Consultări la Cotroceni, azi, pentru formarea noului Guvern. În ce ordine intră partidele la discuții cu Klaus Iohannis