În zilele de 9 și 16 decembrie 2021, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor și Centrul European Pentru Integrare Socioprofesională ACTA au organizat două workshop-uri în cadrul proiectului ,,Consolidarea inovației sociale și a competențelor antreprenoriale la elevii de liceu prin inițierea unui nou sistem de învățare” InnoSchool, finanțat prin Programul Transnațional Dunărea. Evenimentele au avut ca scop prezentarea proiectului și a rezultatelor acestuia unor reprezentanți ai sistemului educațional românesc care pot susține proiectul în vederea implementării sale la scară mai largă în România.
Workshop-urile fost moderate de prof. dr. Adrian Hatos – senator în Parlamentul României, președintele al Comisiei pentru Știință, Inovare și Tehnologie și membru al Comisiei pentru Educație, Tineret și Sport din Parlamentului României și i-a avut ca invitați pe domnul Radu Szekely, consilier al ministrului Educației, doamna Simona Ardelean, inspector școlar pentru proiecte educaționale din cadrul Inspectoratului Județean Bihor și domnul Denis Vasilescu, reprezentant al Camerei de Comerț Bihor. De asemenea, au participat și reprezentați ai partenerilor proiectului: Cristina Mang, director CJRAE Bihor și manager de comunicare la nivelul proiectului, Mihaela Popovici, președinte ACTA, Simona Trip, profesor universitar la Universitatea din Oradea și Angela Baș, manager financiar CJRAE Bihor.
În cadrul acestor evenimente online, participanții au avut ocazia să afle mai multe informații despre sistemul inovativ de învățare InnoSchool prin prezentarea și discutarea celor 4 elemente principale ale sale: jocul educațional digital Serious Game, ghidul profesorilor privind utilizarea ILS, materialele de instruire pentru profesori și chestionarele de impact adresate elevilor. De asemenea, aceștia au avut șansa de a experimenta Jocul Serios InnoSchool și au aflat rezultatelor pilotării InnoSchool în școli din 9 țări europene, printre care 9 unități de învățământ din județul Bihor.
Idei despre modalitățile prin care sistemul inovativ de învățare InnoSchool ar putea fi implementat în continuare în România au fost lansate de către participanți, atât în ceea ce privește posibilitatea utilizării acestuia în cadrul materiei de educație antreprenorială de la nivel liceal, cât și în cadrul firmelor de exercițiu care se realizează la clasele a XI-a și a XII-a din cadrul unităților de învățământ care au profilul servicii.
Mai mult informații despre proiectul InnoSchool:
CARE ESTE SCOPUL PROIECTULUI INNOSCHOOL?
InnoSchool propune liceenilor o nouă pedagogie de învățare centrată pe dezvoltarea competențelor antreprenoriale, printr-o ingenioasă sinergie între practici tradiționale de predare și metode, activități digitale, socializare online și competiții interșcolare. Această nouă inițiativă curriculară va fi rezultatul unui proces participativ de elaborare, prin valorificarea expertizei celor 11 parteneri ai proiectului, dar și prin ateliere de lucru, consultări publice și acțiuni comune cu factori de decizie, pe tot parcursul implementării sale.
Proiectul este cofinanțat din fondurile Uniunii Europene prin Programul Transnațional Dunărea, Axa Prioritară 1 ,,Inovare și responsabilitate socială în Regiunea Dunării”, Obiectiv specific ,,Creșterea competențelor pentru inovarea în mediul social și mediul de afaceri”. Durata de implementare de 36 de luni cu începere din 1 septembrie 2018 și este implementat în România de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor și ACTA Center.
InnoSchool abordează tocmai nevoia de schimbare a sistemului, pentru a sprijini o cultură antreprenorială slab dezvoltată, dar și pentru a crește implicarea în inovarea socială, începând din perioada adolescenței. Vârsta de 16-17 ani, când adolescenții sunt elevi de liceu, este o perioadă crucială pentru a motiva și stimula interesul lor, acest fapt având un impact major în viitoarele lor decizii legate de alegerea unui loc de muncă și a unei cariere. Este necesară așadar o nouă abordare care vine în sprijinul educației liceale, atât pentru viitorii angajați, cât și pentru viitorii antreprenori.
Obiectivele proiectului InnoSchool
Obiectivul general al InnoSchool este de consolida inovarea socială și spiritul antreprenorial al elevilor de liceu prin dezvoltarea, testarea și introducerea unui sistem inovativ de învățare intitulat simbolic ,,InnoSchool”. Astfel, InnoSchool îmbină elemente noi și atractive adresate adolescenților cu scopul de a spori interesul acestora pentru învățare, dar și de a optimiza întregul sistem educațional.
Primul obiectiv specific al InnoSchool este de a crește atractivitatea învățării la elevii de liceu, printr-o serie de modificări aduse curriculumului, în scopul dezvoltării inovării sociale și a spiritului de antreprenoriat al acestora. Al doilea obiectiv specific este de a îmbunătăți cunoștințele părților interesate din educație, din mediul economic și social, dar și ale factorilor de decizie privind utilizarea acestui sistem de învățare inovativ. Al treilea obiectiv urmărește chiar consolidarea bazelor educației prin implementarea ,,InnoSchool” în curriculumul liceal.