Este alertă meteo de vijelii și grindină. Meteorologii au emis cod galben de vreme rea pentru 11 județe. Avertizarea intră în vigoare joi, 14 septembrie și este valabilă pînă vineri dimineață, 15 septembrie, ora 10.00.
Astfel, în Maramureș, Crișana, Banat, local în Transilvania și în zonele montane aferente, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50-60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vestul teritoriului, de peste 40-50 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala, pe arii restrânse, astăzi (14 septembrie) și în centrul, nord-estul țării și în restul zonei montane. Vineri (15 septembrie) vor fi manifestări de instabilitate atmosferică îndeosebi în sud, centru și est, a anunțat ANM.
Vremea se schimbă radical: vin furtuni și ploi puternice
Joi, 14 septembrie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în vestul, nord-vestul, nordul și parțial în centrul teritoriului, precum și în zona de munte, vremea va deveni în general instabilă, iar valorile termice diurne, deși vor fi mai scăzute față de ziua precedentă, încă se vor menține peste mediile multianuale.
“În aceste zone, mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală în general de 50-60 km/h) și izolat condiții de grindină. Probabilitatea pentru cantități de apă însemnate, atât în intervale scurte de timp, cât și prin acumulare, va fi mai ridicată în Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Occidentali și a Carpaților Orientali, unde pe alocuri vor fi peste 20-30 l/mp“, anunță ANM. (sursa)