Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, 12 decembrie, o atenționare Cod galben de ploi valabilă în 13 județe.

Atenționarea este valabilă din 13 decembrie, ora 02:00, până pe 14 decembrie, la 10:00.

În intervalul menţionat, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă de 25-40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.

FOTO anm.meteoromania.ro

La munte, ploile vor determina topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini de peste 1.500 de metri, în nordul Carpaţilor Orientali, trecător vor fi precipitaţii mixte.

Vremea în București

În Bucureşti, în perioada menționată, valorile de temperatură se vor situa peste mediile multianuale, astfel că temperatura maximă va fi de 7-9 grade. Cerul va fi temporar noros şi vor fi posibile ploi slabe, iar vântul va sufla slab şi moderat.Temperatura minimă va fi cuprinsă între -3 şi 0 grade miercuri dimineaţă, respectiv între 1 grad şi 3 grade joi dimineaţă. (sursa)

Articolul precedentRata șomajului în Bihor în ușoară creștere (GRAFIC)
Articolul următorCe au căutat românii pe Google în 2023