În ședința convocată miercuri pentru a decide măsurile fiscale care să permită încadrarea în deficitul asumat de 4,4%, care ar trebui să însemne modificări de taxe și impozite și regândirea unor facilități fiscale, liderii coaliției au ajuns la un acord privind desființarea a aproximativ 200.000 de posturi libere, dar bugetate din aparatul de stat, au precizat surse politice pentru News.ro.
S-ar fi ajuns la un acord şi în privinţa impozitării cu 1% a proprietăților rezidențiale în valoare de peste 500.000 de euro, potrivit unor surse social-democrate.
Au rămas însă pe listă mai multe măsuri de eliminare a facilităţilor fiscale în privința cărora nu s-a ajuns la o concluzie care să fie acceptată de ambele partide.
Potrivit surselor citate, această măsură ar aduce la buget, anual, 8 miliarde de lei.
Surse social-democrate au precizat că s-a ajuns la un acord de principiu şi în privinţa impozitării cu 1% a clădirilor a căror valoare depășește 500.000 de euro. Măsura ar urma să se aplice şi în cazul deţinerii mai multor locuinţe.
Ministrul Economiei: Nu este luată o decizie finală
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a precizat, miercuri seară, că nu s-au stabilit toate măsurile fiscale în cadrul coaliţiei, pentru că se discută în continuare cu mediul de afaceri şi sindicatele. Oprea afirmă, însă, că se ia în calcul ca TVA la produsele care chiar sunt necesare şi afectează populaţia cu venituri mici, cum ar fi medicamentele, să fie cât mai mică.
Întrebat, miercuri seară, la Antena 3, despre măsurile fiscale pregătite de coaliţie, Oprea a răspus: „Sunt măsuri care nu sunt decise astăzi la nivelul Guvernului, încă nu este luată o decizie finală asupra acestora pentru că, de fapt, continuă consultările cu mediul de afaceri, cu societatea civilă, în interiorul coaliţiei”.
Ştefan Radu Oprea a precizat că a participat, împreună cu prim-ministrul şi cu alţi miniştri din Cabinet, la discuţiile cu reprezentanţii constructorilor şi la cele cu mediul de afaceri.
„Mâine va fi o întâlnire cu investitori străini şi români. Deci este un dialog normal pentru că astfel de măsuri trebuie discutate cu mediul de afaceri”, a mai afirmat ministrul, citat de News.ro.
Întrebat ce impact va avea asupra mediului de afaceri modificarea TVA, ministrul a răspuns că încă sunt discuţii pe acest subiect şi că în unele domenii care ar putea afecta populaţia, cota TVA va fi cea mai mică.
„Sunt zone în care trebuie să consumi, cum sunt medicamentele, pe care trebuie să le consumi pentru că este vorba de sănătatea ta şi afectează în primul rând pe cei cu venituri mici care vor avea mai puţini bani pentru alimente, ceea ce însemană că vor fi mai bolnavi şi vor avea nevoie de mai multe medicamente. Un cerc vicios. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple. A fost această discuţie că în locurile unde într-adevăr afectezi populaţia, pe cei cu venituri mici, cota de TVA trebuie să rămână cota mică a TVA-ului”, a declarat Oprea. (sursa)