Obiectul Acordului de Parteneriat semnat îl reprezintă realizarea în comun a documentației tehnico-economice a Studiului de Fezabilitate pentru demararea obiectivului de investiții „Varianta ocolitoare Marghita – Tăuteu – Abrămuț”.
Valoarea contractului este 135.000 lei cu TVA, iar Agenția de Dezvoltare Durabilă din cadrul Consiliului Județean Bihor va asigura finanțarea. Săptămâna viitoare va începe procedura de achiziție.
Câștigătorul ofertei va avea la dispoziție două luni pentru a finaliza SF-ul. Documentația va propune 3 variante de construcție a șoselei ocolitoare, ce vor fi supuse dezbaterilor. „Astăzi, nu avem variante, și tot traficul este direcționat prin municpiul Marghita. Se pierde timp, se crează disconfort pentru șoferi, dar și pentru locuitori. Traficul greu trebuie scos din centrul municipiului Marghita, dar și din localitățile din proximitate, și direcționat spre o șosea ocolitoare. Pentru a înainta cu acest proiect a fost nevoie de acordul de parteneriat pentru că această problemă afectează, în egală măsură, și comunele Abrămuț și Tăuteu”, a declarat Pocsaly Zoltán, primarul Municipiului Marghita.
ADD va finanța SF-uri pentru demararea proiectelor în Vașcău și Valea lui Mihai
La finele lunii mai, cei 9 membri ai Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor au decis, în unanimitate, ca 500.000 lei+TVA, din bugetul instituției, pe acest an, să fie folosiți pentru finanțarea SF-urilor de care au nevoie autoritățile locale din Vașcău, Valea lui Mihai și Marghita, pentru a demara proiectele de construire a șoselelor ocolitoare. Pentru orașul Vașcău, acest proiect ar însemna o continuare a șoselei de centură preconizate pentru Beiuș-Ștei-Lunca. „Redirecționarea traficului în afara orașului înseamnă confort și siguranță. Totodată o astfel de investiție va deschide oportunități și pentru investitori, care, în cazul municipiului Marghita, vor avea acces rapid spre viitoarea autostradă. Este un proiect de anvergură și ne vom asigura să încheiem parteneriate cu reprezentanții autorităților locale pentru a reuși finalizarea proiectelor de infrastructură”, a spus administratorul public al Județului, Szabó József.
În urmă cu doi ani, Consiliul Județean Bihor a finanțat Studiul de Fezabilitate pentru construcția șoselei ocolitoare a Municipiului Salonta. (sursa)