Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că în convorbirea telefonică avută recent cu premierul Florin Cîţu, la iniţiativa acestuia, convorbire care a durat ”maxim un minut”, au stabilit că luni vor discuta pentru a decide data şi locul în care va avea loc întâlnirea pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Liderul PSD a reafirmat decizia partidului pe care îl conduce de a intra în grevă parlamentară în situaţia în care guvernul nu va prezenta în Parlament varianta cu care va merge la Bruxelles. 

Ciolacu a reluat duminică seară, la Antena3, afirmaţia potrivit căreia Florin Cîţu l-a contactat telefonic pentru a discuta pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), liderul social-democrat susţinând că acest gest este consecinţa solicitărilor adresate în acest sens premierului de către comisarii europeni.

Marcel Ciolacu a povestit, duminică seară, într-o emisiune televizată, că a fost contactat de către premierul Florin Cîţu pentru a discuta pe tema PNRR. Conform acestuia, discuţia a durat „maxim un minut”

„A fost o discuţie foarte scurtă. (…) Că urmează să fiu contactat şi să avem o discuţie în cursul acestei săptămâni. Presupun că acest telefon a fost în urma discuţiilor avute de domnul Cîţu la Bruxelles. (…) Nu am intrat în detalii, a rămas că vom sta de vorbă. Apelul a fost în urma cerinţelor comisarilor europeni şi a preşedintei Comisiei (Comisiei Europene – n.r.). a rămas că ne vom vedea să stăm de vorbă vizavi de Planul Naţional de Redresare şi rezilienţă”, a afirmat Ciolacu la Antena 3. ”

„A rămas că ne vom vedea să stăm de vorbă vizavi de PNRR. A rămas că mâine stăm de vorbă şi stabilim data întâlnirii şi locaţia unde ne vom întâlni”, a adăugat liderul PSD.

Preşedintele PSD a menţionat că speră ca luni să „stabilească principiile şi mecanismele” PNRR, după care va trimite „specialiştii” să discute cu cei care lucrează la PNRR.

Marcel Ciolacu a afirmat, răspunzând unei întrebări, că nu a mai avut până în prezent o discuţie că premierul, în calitate de lider al principalului partid de opoziţie.  (news.ro)

Articolul precedentLa solicitarea PSD, ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă prezintă în plen situaţia deceselor din cauza COVID-19
Articolul următorMinistrul Educației schimbă regulile pentru reluarea orelor în format fizic