Alison Brittain a fost aleasă în unanimitate, marţi, în funcţia de preşedinte al Premier League, ea devenind astfel prima femeie care va ocupa acest post.
Brittain îşi va prelua îndatoririle în 2023, când va părăsi grupul hotelier Whitbread, pe care îl conduce.
Alegerea lui Alison Brittain a venit după ce anul trecut Gary Hoffman a demisionat după scandalul provocat de cumpărarea clubului Newcastle de un fond saudit. De atunci, interimatul a fost asigurat de Peter McCormick.
În vârstă de 57 de ani, Brittain are în CV şi joburi la câteva bănci şi a fost consilier al ultimilor trei premieri britanici. (sursa)