Trei persoane au fost ucise şi alte cinci rănite grav vineri în urma unui atac cu cuţitul în oraşul bavarez Würzburg din sudul Germaniei, comis de un somalez în vârstă de 24 de ani, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP şi DPA.
Agresorul ar fi strigat, potrivit unui martor, “Allah Ahkbar”, dar această informaţie nu a putut fi confirmată. El fusese internat recent într-un spital psihiatric după ce “se făcuse remarcat” printr-un comportament violent în ultimele săptămâni, a indicat presei ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann.
“Ancheta poliţiei va trebui să stabilească dacă avem de a face cu un act legat de islamism sau de starea psihică a agresorului”, a adăugat el.
Bărbatul, sosit ca migrant în 2015 în Germania şi care locuia la Würzburg, a acţionat în orice caz cu o “extremă brutalitate”, comiţând acest măcel în plin centrul oraşului, în magazine şi o agenţie bancară, a spus ministrul.
El a precizat că pronosticul unor răniţi este încă rezervat. “Ne rugăm pentru ei”, a adăugat Herrmann.
Ministrul a adus un omagiu trecătorilor care l-au urmărit pe agresor, înarmaţi cu scaune luate de pe terase ale cafenelelor şi cu bastoane, pentru “a-l opri”, aşa cum s-a văzut în mai multe înregistrări video postate pe reţele de social media. (sursa)