♦ Fondurile de pensii au evaluat la zero aceste împrumuturi încă de la finalul lunii mai din 2023 de când IIB a ratat plata unor instrumente către investitori cehi ♦ Prima finanţare – la care fondurile au 200 mil. lei – are un cupon de 3,393% pe an, data de start fiind 7 octombrie 2020, iar data scadenţei 7 octombrie 2023 l Cea de a doua, cu un cupon de 3,9%, a început pe 19 octombrie 2021 cu maturitatea pe 19 octombrie 2023.
ZF.ro: Banca Internaţională de Investiţii (International Investment Bank – IIB), instituţie financiară la care Rusia este cel mai mare acţionar, şi din care România a cerut retragerea după războiul declanşat de Rusia în Ucraina, a ratat termenele de rambursare a două împrumuturi la care cinci fonduri de pensii private Pilon II au investit 350 mil. lei la dobânzi de 3,39% şi 3,9% pe an în lei din cauza faptului că are conturile blocate pe fondul sancţiunilor occidentale.
„Fondurile de pensii private au achiziţionat obligaţiuni emise de International Investment Bank (IIB) între 2020 şi 2021, o perioadă când România, prin Ministerul Finanţelor Publice, era acţionar în această bancă, având chiar şi reprezentanţi în conducerea IIB. Înaintea izbucnirii războiului din Ucraina, IIB era o bancă onorabilă, similară altor instituţii financiare multilaterale (FMI, Banca Mondială, BERD, BEI etc.), iar obligaţiunile IIB beneficiau de rating de clasă A, recomandată investiţiilor. Chiar şi după februarie 2022, IIB a continuat să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de investitori, plătindu-şi la termenele scadente datoriile aferente răscumpărării obligaţiunilor şi dobânzile acumulate“, spune Asociaţia Pensilor Administrate Privat (APAPR).
IIB trebuia să ramburseze o primă finanţare pe trei ani – la care fondurile au 200 mil. lei dintr-un total de 340 mil. lei – cu un cupon de 3,393% pe an – pe 7 octombrie 2023. În cazul celeilalte finanţări, cu un cupon de 3,9%, care a început pe 19 octombrie 2021 cu maturitatea pe 19 octombrie 2023 – şi la care fondurile de pensii au 147 mil. lei din totalul de 200 mil. lei, principalul şi dobânzile trebuiau rambursate pe 19 octombrie.
„După aprilie 2023, când IIB a intrat pe lista instituţiilor sancţionate de Statele Unite ale Americii, IIB s-a aflat în incapacitatea de a-şi mai îndeplini aceste obligaţii, având conturile blocate şi suferind de pe urma retrogradărilor agenţiilor de rating. În ultimele luni, APAPR a apelat la serviciile unei prestigioase firme internaţionale de avocatură şi a întreprins numeroase acţiuni alaturi de MFP, MAE şi ASF. Obiectivul a fost demararea unui dialog cu instituţiile americane şi europene pentru a permite IIB să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de fondurile de pensii private din România. APAPR continuă în prezent şi va continua aceste demersuri până când toate sumele datorate de IIB către fondurile de pensii private din România vor fi recuperate integral“.
Fondurile au evaluat la zero expunerea la aceste împrumuturi încă din luna mai ceea ce înseamnă că randamentul de acum semnificativ peste inflaţie exclude investiţiile la IIB, care oricum avea ponderi extrem de reduse în active, de sub 0,3%. Bondurile sunt trecute la zero de când IIB a ratat plata unor instrumente către investitori cehi.
NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private Pilon II din România, are o investiţie de 195 mil. lei în obligaţiunile IIB care nu au fost rambursate pe 7 şi 19 octombrie 2023, echivalentul a circa 0,4% din activele de 39 mld. lei la septembrie.
Vital, administrat de Aegon, are 41 mil. lei, Aripi al Generali 27 mil. lei, BCR Pensii 73 mil. lei şi BRD Pensii 20 mil. lei. În fiecare caz expunerile sunt extrem de reduse comparativ cu activele aflate în administrare.
Datele sunt din raportările la aprilie întrucât ulterior fondurile au evaluat la zero aceste plasamente. IIB mai are un împrumut în derulare în lei din 27 ianuarie 2022 şi scadent pe 27 ianuarie 2025. Aceasta are o valoare de 105 mil. lei şi o dobândă de 4,95% pe an.
Pe 18 octombrie Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a anunţat că a avut discuţii cu omologul belgian Vincent van Peteghem despre procesul de rambursare a contravalorii obligaţiunilor emise de Banca Internaţională de Investiţii (BII) achiziţionate de investitorii români, care este acum blocat.
„Sprijinim deplin sancţiunile impuse de Uniunea Europeană Federaţiei Ruse. Cu toate acestea, sancţiunile BII afectează negativ investitorii instituţionali din România şi pe beneficiarii lor, cărora trebuie să le fim alături“, a scris Boloş pe facebook după reuniunea ECOFIN (Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare).
Banca anunţa în septembrie că din cauza restricţiilor unilaterale externe, nu are încă acces la toate activele sale financiare din Uniunea Europeană, „conturile sale corespondente rămân închise, iar toate fondurile EUR/HUF/USD/RON din instituţiile financiare din UE rămân îngheţate ilegal“.
Deblocarea activelor băncii în instituţiile financiare din UE va fi posibilă numai dacă sunt îndeplinite simultan două condiţii, notează IIB. Prima face referire la decizia instituţiilor financiare de a debloca fondurile băncii iar cea dea doua pentru emiterea unei licenţe cu privire la plăţile către deţinătorii de obligaţiuni.
Banca Internaţională de Investiţii (BII), controlată de Rusia, a fost fondată în 1970. în prezent, acţionarii băncii sunt Cuba, Ungaria, Mongolia, Federaţia Rusă şi Republica Socialistă Vietnam. (sursa)