Fostul candidat independent la prezidențiale Călin Georgescu este sub control judiciar pentru 60 de zile. A fost oprit în trafic, dus la Parchetul General cu mandat și audiat într-un dosar cu șase capete de acuzare.
I se impută, printre altele, inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist, ori xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.
Călin Georgescu este acuzat de promovarea în spațiul public a unor ideologii și figuri istorice controversate. Într-un discurs susținut în Piața Universității acesta a reluat cuvintele și gesturile mareșalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război.
Georgescu este acuzat și de aderarea la o organizație cu caracter fascist. Prezentă în 37 de județe, aceasta era condusă de Marian Motocu – trimis în judecată pentru propagandă legionară, antisemitism și xenofobie. Organizația lui Motocu – spun surse din anchetă – avea ca scop organizarea de acțiuni violenţe împotriva politicienilor, judecătorilor și minorităților etnice dar și organizarea de așa-numite „gărzi patriotice” pentru ocuparea instituțiilor statului. Unele dintre aceste lucruri reies și dintr-o discuţie telefonică între cei doi.
În dosarul în care a fost audiat, procurorii au dispus continuarea urmării penale pentru șase capete de acuzare: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informaţii false, și fals în declaraţii în formă continuată.
Călin Georgescu mai este acuzat și de inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război, precum și de sprijinirea unor organizații cu caracter antisemit.
Călin Georgescu a fost pus sub control judiciar după cinci ore de audieri. La ieșirea din sediul Parchetului General nu a comentat acuzațiile. (sursa)