avocatnet.ro: Lista actuală a concediilor medicale pe care le pot primi salariații va fi extinsă, potrivit unui proiect ce a primit luni votul favorabil al senatorilor, astfel încât să se adauge și unul destinat celor care îngrijesc persoane ce îndeplinesc criterii de încadrare în grad de handicap, ce se află la prima astfel de solicitare. Concediul va putea fi de cel mult 30 de zile și se va acorda doar celor ce au fost angajați cel puțin șase luni în ultimul an.
Astfel, orice salariat va obține dreptul de a cere un concediu și indemnizația aferentă acestuia dacă are grijă de o persoană care îndeplinește criteriile medico-psihosociale de încadrare în grad de handicap, aflată la prima solicitare, potrivit proiectului de lege ce, după ce a fost votat la Senat, merge la votul decisiv al deputaților, similar cu situațiile în care salariații au grijă de persoane bolnave de cancer sau de un copil bolnav.
Durata concediului pentru îngrijirea unei persoane cu dizabilități va fi de cel mult 30 de zile calendaristice pe an. Acest concediu medical se va putea acorda doar salariaților care au un stagiu de cotizare de cel puțin șase luni în ultimul an.
Pentru a putea cere un astfel de concediu, salariatul care îngrijește o persoană cu dizabilități va trebui s-o însoțească, cu acordul acesteia, la evaluările medicale de specialitate, investigaţii şi evaluarea psihologică, ce sunt necesare întocmirii dosarului de încadrare în grad de handicap.
Totodată, va trebui să fie prezent și la evaluarea realizată de Serviciul de evaluare complexă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
De fapt, acest concediu medical va putea fi cerut în perioada cuprinsă între data eliberării scrisorii medicale tip de la medicul de familie şi data eliberării certificatului de încadrare în gradul de handicap.
Indemnizația aferentă concediului pentru îngrijirea unei persoane cu dizabilități va fi de 85% din baza de calcul, care, potrivit OUG 158/2005, este, de principiu, media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni.
În acest an a mai apărut un tip de concediu medical plătit. Mai exact, începând cu luna aprilie, cei ce au grijă de bolnavi de cancer pot cere anual un concediu plătit de 45 de zile.
Apoi, pentru că am amintit de concediul pentru îngrijirea copilului bolnav, printr-un proiect de lege apărut recent se dorește schimbarea regulilor acordării lui, astfel încât salariații să își poată lua concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlinește vârsta de 12 ani, nu de doar șapte ani, așa cum este în prezent. (Dragoș Niculescu)