Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Elveţia cu privire la „încălcarea libertăţii de întrunire” prin măsuri pe care le consideră disproporţionate şi interzicerea manifestaţiilor publice pe care Guvernul elveţian le-a adoptat în 2020 împotriva epidemiei de COVID-19, relatează AFP, preluată de News.ro.
CEDO a fost sesizată în mai 2020 de către Comunitatea de la Geneva de Acţiune Sindicală (CGAS), o asociaţie elveţiană care s-a plâns de faptul că a fost nevoită să renunţe la organizarea unei manifestaţii, la 1 mai, după ce Guvernul elveţian a adoptat prin ordonanţă măsuri de luptă împotriva noului coronavirus, în martie 2020.
Între aceste măsuri se afla interzicerea manifestaţiilor publice şi private începând de la 16 martie 2020.
În cazul unei nerespectări a interdicţiei, erau prevăzute sancţiuni penale de până la trei ani de închisoare.
Interzicerea oricărei manifestaţii a fost relaxată la 30 mai şi ridicată la 20 iunie 2020.
În contextul unei ”carantine generalizate”, decretate în Eleveţia la acea vreme, Tribunalul Federal, cea mai înaltă jurisdicţie din Elveţia, nu a verificat compatibilitatea ordonanţei cu Constituţia şi nu a examinat recursurile formulate împotriva acesteia.
În hotărârea publicată matţi, CEDO aminteşte de la bun început că ”ameninţarea la adresa sănătăţii publice” a noului coronavirus ”era foarte gravă” şi impunea statelor să ”reacţioneze rapid”.
Însă ea subliniază că o ”interzicere generală a unui anumit comportament” este o ”măsură radicală care necesită o justificare solidă şi o verificare deosebit de atent de către tribunale”.
CEDO consideră că această verificare ”nu a fost realizată de către tribunalele interne”, în pofida faptului că, în contextul ”urgenţei” în care a fost emisă ordonanţa această verificare era ”cu atât mai imperioasă”.
Curtea subliniază totodată că o participare la o manifestație pașnică ”nu trebuie, în principiu, să facă obiectul unei ameninţări cu sancţiuni penale” şi deplânge ”duritatea sancțiunilor prevăzute” de ordonanţă.
Judecătorii europeni au condamnat Eleveţia cu o majoritate de patru la trei, apreciind că încălcarea libertăţii de întrunire şi de asociere, pe o perioadă ”considerabil de lungă” nu era ”proporţionată”, ”nu era necesară într-o societate democratică” şi ”contituia o încălcare” a Convenţiei europene a drepturilor omului.
CEDO condamnă Elveţia la plata a 3.000 de euro asociaţiei petente.
Curtea aminteşte totodată existenţa unei clauze care le permite statelor să deroge de la principiile Convenţiei, în caz de ”război sau pericol public la adresa vieţii naţiunii”.
Elveţia nu a recurs la această derogare. (sursa)