Foarte mulți români au fost afectați de criza sanitară din ultimii doi ani, iar unii dintre aceștia au de plătit credite la bănci. Mulți clienți ai băncilor întârzie, din păcate, mai mult de 90 de zile în a-și plăti ratele, situație în care banca este obligată de lege să declanșeze executarea silită a creditului.

Însă pentru a găsi o rezolvare a acestor probleme, consumatorii care au probleme în a-și plăti ratele nu trebuie să aștepte atât de mult timp. Ei se pot adresa creditorului (bancă sau IFN) și, ulterior, Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), imediat ce au apărut problemele care pot genera o situație de neplată. Totodată, poate fi evitat astfel şi un proces în instanţă.

Despre aceste situații şi cum se pot rezolva ele, Ziare.com a stat de vorbă cu Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB şi director juridic al BNR.

Acesta spune că în ultimii doi ani (2020-2021), CSALB a înregistrat peste 5.000 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile. Cei mai mulți consumatori, aproape jumătate dintre cei care au formulat cereri de negociere cu băncile, au cerut o reducere a costului creditelor. Iar cea mai mare sumă ștearsă de o bancă pentru un credit în lei, în urma negocierilor intermediate de CSALB, este de 298.000 de lei în cazul unui consumator care se confrunta cu o situație medicală dificilă care necesita tratament de lungă durată. Într-un alt caz, banca a șters peste 44.000 euro din soldul unui consumator din Maramureș.

Românii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către CSALB, completând un formular online direct pe site-ul CSALB. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă.

puteți citi interviul întreg pe ziare.com

Articolul precedentVaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor între 5 și 11 ani începe astăzi. 25 de întrebări și răspunsuri pentru copii și părinți
Articolul următorÎn 15 ani de la aderare, România a atras (nu a primit!) cu aproape 45 de miliarde de euro mai mult decât a contribuit la bugetul UE