De luna viitoare, intră în vigoare reguli noi pentru facturile la energie. Autoritățile promit reduceri mai mari, după valul de scumpiri exorbitante.
Peste un milion de facturi greşite vor fi refăcute, anunţă responsabilii din energie, iar clienţii care au de recuperat mai mult de 100 de lei, pot cere banii înapoi, direct companiilor. Este pregătită și o ordonanţă de urgenţă, care va interzice debranşarea, ori perceperea de penalităţi, în cazul clienţilor cu facturi eronate.
Virgil Popescu, ministrul Energiei: “Iernile diferă de la una la alta, poate fi mai frig într-o iarnă, datele statistice pot să difere de la iarnă la iarnă şi acum am făcut această ajustare”.
Cu această declarație, ministrul Energiei a vrut să justifice de ce actualele prevederi nu au avut efectele dorite, iar oamenii au primit facturi duble sau triple ori chiar au fost taxați greșit.
Acum, Guvernul a stabilit că energia electrică furnizată populației va costa pentru populație cel mult 68 de bani pe kw oră, iar pragul de consum pentru care se acordă compensația crește la 500 kwh pe lună.
Cât vor costa gazele și curentul
De exemplu, dacă avem un consum de 100 kwh la electricitate, factura ar trebui să fie de 68 de lei.
La gaz, costul suportat de populație va fi de cel mult 31 de bani pe kw oră, față de 0,37 lei anterior. Se mărește și limita de consum de la 1.000 la 1.500 de metri cubi.
Asta înseamnă că, la un apartament cu un consum de 1.000 de kwh, costurile ar fi de 220 de lei.
În cazul firmelor, spitalelor, bisericilor și al industriei alimentare, prețul gazului va fi plafonat la 0,37 lei pe kw pe oră, iar la energie prețul limita este fixat la un leu.
De când se aplică reducerile la gaze și energie electrică
Noile reduceri vor fi aplicate de la 1 februarie și până la 31 martie. Între timp Guvernul pregătește și o ordonanță care va interzice companiilor să perceapă penalizări clienţilor care au primit facturi greşite ori să-i debranşeze. Până acum au fost refăcute peste 2 milioane de facturi, iar în paralel sunt în derulare peste 100 de controale făcute de Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea de Reglementare în domeniul energiei.
Pentru recalcularea facturilor, consumatorii nu trebuie să facă nicio cerere, totul va fi automat. (sursa)