Credincioșii ortodocși, romano-catolici și greco-catolici sărbătoresc duminică, 12 aprilie Floriile, momentul intrării Domnului în Ierusalim.

În această zi este dezlegare la pește și acesta nu ar trebui să lipsească din meniu. Tradiția mai arată că ziua de Florii anticipează vremea de Paște.

De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinți crenguțe de salcie pe care le pun la geamuri, la uși sau la porți. În unele părți ale țării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credința spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. De asemenea, apără casa de rele și o protejează de evenimente neplăcute.

Unii le prind la uşa de la intrare, să le protejeze locuinţa sau şi îşi încing mijlocul cu ele, fiind convinşi că astfel alungă durerile.

În unele regiuni, crenguțele de salcie sunt puse înainte de culcare sub pernă de către fetele mari, existând credinţa că astfel vor deveni mai frumoase şi se vor mărita în acel an.

Salcia înlocuieşte la români ramurile de măslin şi de finic cu care Mântuitorul a fost întâmpinat de creştini ca un adevărat împărat.

În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri tămăduitoare și cine mănâncă se va lecui de orice boală.

Tot de Florii este bine ca fiecare credincios să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului.

La sfârşitul slujbei, preoţii împart crenguţele de salcie sfinţită, care sunt așezate la icoanele din casă. Se spune despre ele că au putere tămăduitoare.

Pe lângă sărbătoarea creștină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut și nenumărate obiceiuri și tradiții, atât în mediul rural, cât și în cel urban, cele mai multe de sorginte păgâna.

De exemplu, de Florii se obișnuia să se facă “de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Totodată, mărțișorul purtat până în ziua de Florii se punea pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceș, iar zestrea se scotea din casă pentru aerisire.

Semnificația religioasă

Credincioșii ortodocși, romano-catolici și greco-catolici sărbătoresc, duminică, Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile.

Potrivit tradiției Bisericii, Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viața Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta, își pregătește singur intrarea, conform profețiilor din Vechiul Testament, ca să fie recunoscut după lege că este Mesia, Mântuitorul lumii. Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic și de măslin, strigând: ‘Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului’. Prin aceste cuvinte, oamenii simțeau că însuși Dumnezeu a venit în lume pentru a aduce mântuirea ei. Intrând ca Împărat în Ierusalim, Iisus anticipează biruința Sa apropiată asupra morții, ca și biruința întregii omeniri pe care o purta în Sine.

De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinți crenguțe de salcie pe care le pun la geamuri, la uși sau la porți. În unele părți ale țării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credința spune că acest ritual îi apără de boli și îi face mai robuști. De asemenea, apără casa de rele și o protejează de evenimente neplăcute.

Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulțimile în Ierusalim pe Iisus.

Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paștilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creștinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, care în acest an este celebrat împreună de credincioșii ortodocși, romano-catolici și greco-catolici pe data de 20 aprilie. (sursa)

Articolul precedentPrognoza meteo până pe 12 mai
Articolul următorMeteorologii anunță că vremea se schimbă radical