Există câteva orașe mai scumpe decât capitalele statelor în care se află. Printre acestea și Cluj Napoca (România), dar și Anvers, Tel Aviv, Munchen, Milano și Barcelona, se arată în ediția din 2024 a Deloitte Property Index.
HotNews a analizat prețurile pe metru pătrat construit și salariile din țările europene. Așa am aflat că în termeni relativi România nu e o țară scumpă (ba chiar dimpotrivă), deși există mari diferențe între prețurile din diferitele orașe.
În nici măcar unul dintre cele 69 de orașe europene luate în considerare în sondajul Deloitte, nu s-a înregistrat un preț mediu de tranzacție mai mic decât 1.000 EUR pe metru pătrat.
Prețurile cele mai mici pe metru pătrat au fost înregistrate în Patra (1.203 EUR/mp; Grecia), Niš (1.373 EUR/mp; Serbia), Brașov (1.618 EUR/mp; România), Győr (1.621 EUR/mp; Ungaria), și Banja Luka (1.622 EUR/mp; Bosnia și Herţegovina).
În România ai nevoie să lucrezi în medie 82 de luni pentru un apartament cu două camere de 55 mp. Adică sub 7 ani. În Portugalia sau Elveția ai nevoie de peste 13 ani.
Costurile de tranzacționare sunt moderate în România și se află între 4,4-10,2 la sută pentru cumpărător
Cel mai redus număr al tranzacțiilor se constată în județele Giurgiu, Teleorman, Covasna, Olt sau Sălaj (sub 0,6 la sută din numărul tranzacțiilor au loc în fiecare dintre aceste județe). O proporție importantă din tranzacțiile de unități individuale sunt finanțate prin credit bancar (circa 38 la sută).
Costurile de tranzacționare sunt moderate în România și se află între 4,4-10,2 la sută pentru cumpărător și includ: taxa de timbru, taxele notariale și taxa de înregistrare și între 3 la sută și 6 la sută pentru vânzător.
Cele mai mari costuri de tranzacționare sunt înregistrate în Franța, Malta sau Belgia, însă în Bulgaria, Cehia sau Polonia costurile de tranzacționare a bunurilor imobiliare sunt inferioare celor consemnate în România.
citiți mai multe pe HotNews.ro