România se află pe locul 89 în clasamentul celor mai atrăgătoare ţări pentru cei care vor să lucreze în străinătate, în timp ce Capitala are un scor mai scăzut decât cel de la nivel de ţară, fiind plasată pe locul 118, potrivit studiului anual realizat de Boston Consulting Group (BCG), The Network, The Stepstone Group şi eJobs.ro, potrivit Agerpres.
România a crescut în clasamentul celor mai atrăgătoare destinaţii de relocare profesională, faţă de 2020, când se afla pe locul 92, însă a rămas sub ratingul din 2018, când atinsese poziţia 78. În schimb, Bucureştiul obţine un scor mai scăzut decât cel de la nivel de ţară, fiind plasat pe locul 118.
Candidaţii care ar fi cel mai tentaţi să accepte o ofertă de job în România sunt cei din Pakistan, Italia, Elveţia, Ungaria şi Austria, urmaţi de cei din Tunisia, Marea Britanie, Olanda, Serbia şi Irlanda.
“Întrebaţi care ar fi motivele pentru care ar alege România, 52% au pus pe primul loc calitatea vieţii, faptul că există un mediu prielnic familiilor (49%), numărul şi tipul de joburi scoase în piaţă de angajatori (47%), costul vieţii (40%), spiritul ospitalier şi cultura incluzivă (38%), faptul că este o ţară în care s-ar simţi în siguranţă (34%), dar şi faptul că formalităţile pentru a accesa piaţa muncii din România sunt mai puţin complicate decât pentru alte ţări. Ne lipsesc, însă, argumente precum calitatea vieţii sau existenţa unui sistem de sănătate în care să aibă încredere, motive care se regăsesc, totuşi, în lista celor care ar vrea să emigreze, în general, nu doar în România”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro.
Unde preferă românii să muncească
De cealaltă parte, motivele care îi determină pe români să ia în calcul varianta de a lucra în afară sunt legate contextul economic şi de faptul că îşi doresc salarii mai mari, după cum susţin 85% dintre respondenţi.
Lista argumentelor continuă cu perspectivele mai bune de evoluţie în carieră pe care cred că le-ar avea în altă ţară (48%), o mai bună calitate a vieţii, în general (77%), numărul şi tipul joburilor scoase în piaţă de angajatorii străini (50%), dar şi accesul la un alt mediu cultural (43%).
“Cei care amână decizia de a pleca din ţară sau refuză pur şi simplu această opţiune spun că sunt ţinuţi aici de faptul că s-ar despărţi de familie, de ataşamentul pe care îl au faţă de casă şi de teama că nu s-ar putea adapta, dar şi de costurile ridicate pe care le-ar presupune o relocare. Românii se mai tem de bariera de limbă, de diferenţele culturale şi, pentru că suntem o naţie care îşi doreşte mai degrabă să cumpere o locuinţă decât să stea în chirie, sunt descurajaţi de faptul că le-ar fi destul de greu să facă o achiziţie imobiliară”, mai spune Roxana Drăghici.
Aceste argumente trebuie corelate şi cu faptul că 31% dintre candidaţii români care ar fi dispuşi să plece în străinătate ar face acest lucru pentru o perioadă lungă de timp. Doar 8% ar viza o experienţă mai scurtă, de cel mult un an. Ţările către care se îndreaptă cei mai mulţi dintre candidaţii români sunt Germania, Marea Britanie, Spania, Italia, SUA, Franţa, Olanda şi Austria.
De la începutul anului şi până acum, din cele aproape 100.000 de joburi postate pe eJobs.ro. aproximativ 9.000 au fost pentru străinătate. Pentru acestea au fost înregistrate 55.000 de aplicări, respectiv 1,4% din numărul total de aplicări aferente perioadei ianuarie – mai 2024.
“Studiul realizat la finalul anului trecut alături de Boston Consulting Group mai arată faptul că, la nivel de ţară, 23% dintre participanţii la cercetare s-au arătat dispuşi să plece la muncă în afara ţării. În ceea ce priveşte segmentele de candidaţi cu cea mai mare căutare în rândul angajatorilor, procentele arată astfel: 24% dintre cei cu studii superioare şi specialişti ar fi interesaţi să lucreze în străinătate şi 32% dintre candidaţii tineri”, adaugă Roxana Drăghici. (sursa)