- Ne petrecem 3.000 de ore dormind, în fiecare an, sau o treime din viață între așternuturi. Fără îndoială pentru trup și creier somnul e important. Prea mult somn sau prea puțin poate avea consecințe asupra sănătății. Așadar, cât ar trebui să dormim, astfel încât să nu fie nici prea mult, nici prea puțin, ci exact cât trebuie?
La această întrebare a răspuns un studiu recent realizat de oameni de știință de la universitățile Cambridge și Fudan. După ce au monitorizat, analizat și testat capacitățile cognitive și sănătatea mintală, dar și cea generală a aproape jumătate de milion de subiecți cu vârste cuprinse între 38 și 73 de ani, aceștia au ajuns la concluzia că 7 ore de somn, în fiecare noapte, reprezintă intervalul perfect de odihnă pentru persoanele de vârstă mijlocie.
Ambele situații aflate la extreme – prea puțin sau prea mult somn – au fost asociate cu performanțe cognitive și sănătate mintală mai slabe, se arată într-un raport publicat de jurnalul Nature Aging și citat de IFL Science.
Concret, cei care dormeau prea mult sau prea puțin aveau afectate în special viteza de procesare, atenția vizuală, memoria și abilitățile de rezolvare a problemelor.
Studii anterioare au arătat că durata insuficientă sau excesivă a somnului poate fi un factor de risc inclusiv pentru Alzheimer.
Revenind la cercetarea de față, aceasta a arătat și că somnul întrerupt are efecte directe asupra memoriei, dar duce și la acumularea de amiloid și, posibil, la apariția unor forme de demență. În plus, lipsa somnului afectează capacitatea creierului de a se debarasa de toxine.
Mai cu seamă pe măsură ce îmbătrânim, somnul devine din ce în ce mai important, au concluzionat autorii studiului. (sursa)