Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 25 martie, că pastilele cu iodură de potasiu vor putea fi distribuite populației începând de săptămâna viitoare.
”Pentru că un astfel de incident se poate petrece oricând – se poate petrece vinerea, sâmbăta, duminica, seara, iar perioada optimă de administrare este între două şi opt ore de la producerea incidentului respectiv sau de la momentul contaminării, pentru că incidentul poate să fie la o anumită distanţă de ţara noastră, şi atunci există o perioadă-tampon, nu ştim cât de lungă sau cât de scurtă – cred că cea mai bună soluţie este ca aceste pastile să fie distribuite deja, încât oamenii să le poată păstra la domiciliu şi, în cazul în care va exista o comunicare publică, o alertă în acest sens, să poată să le administreze.
Şi lucrul ăsta nu trebuie interpretat într-un registru al panicii, nu trebuie niciun fel de exagerare. E foarte posibil să nu trebuiască să le utilizăm niciodată, e chiar probabil să nu trebuiască să le utilizăm, dar pe de altă parte nici nu are rost să excluzi total o astfel de eventualitate şi, pentru că acum în vecinătatea României se desfăşoară un conflict sângeros şi care se desfăşoară pe teritoriul unei ţări care are mai multe centrale nucleare funcţionale, e bine să oprim orice discuţie sau panică, în public”, a afirmat Rafila vineri seară, la Digi 24.
Ministrul a arătat că într-o discuţie cu jurnalişti niponi a aflat că, în Japonia, după accidentul nuclear de la Fukushima, țara nu a reuşit să distribuie la timp iodura de potasiu, deşi este cunoscută pentru buna organizare.
Rafila a subliniat că Antibiotice Iaşi a produs, în 10 zile, 30 de milioane de comprimate, iar în 38 de judeţe şi în municipiul Bucureşti pastilele ajunseseră, joi, la sediile Direcţiilor de Sănătate Publică.
Întrebat cum vor ajunge acestea la cetăţeni, Rafia a spus că ”lucrul cel mai raţional” este ca acestea să fie distribuite prin intermediul medicilor de familie.
În ceea ce priveşte persoanele care nu se află pe lista niciunui medic de familie, ministrul a afirmat că se iau măsuri pentru ca şi acestea să poată primi pastilele. El a spus că, în decurs de două săptămâni, activitatea de distribuire a pastilelor cu iod prin intermediul medicilor de familie ar putea fi terminată.
Rafila a adăugat că săptămâna viitoare va fi adoptată legislaţia necesară şi va începe activitatea de distribuire. El a menţionat că poate fi vorba despre un Ordin de ministru, o Hotărâre de Guvern sau un Ordin comun cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
”Nu o să fie o condiţie legată de timp, dar sigur că cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a spus ministrul.
Rafila a explicat că pastilele pe bază de iodură de potasiu trebuie păstrate în spaţii uscate, lipsite de lumină şi umiditate, fără a fi nevoie de condiţii speciale de păstrare.
Alexandru Rafila a precizat că recomandările privind administrarea de pastile cu iodură de potasiu sunt pentru copii şi adulţi de până la 40 de ani, precizând că dozajul este diferit în funcţie de grupa de vârstă. El a subliniat că pastilele recomandate în caz de accident nuclear conţin o cantitate de iod de câteva zeci sau chiar sute de ori mai mare decât comprimatele pe care populaţia le foloseşte în mod uzual.
Ministrul Sănătății a mai adăugat că se intenţionează derularea unei campanii de informare privind utilizarea corectă a pastilelor cu iodură de potasiu, arătând că acestea nu se iau niciodată preventiv, pentru că administrarea de iod poate produce tulburări. (sursa)