România ar putea avea prima autostradă care va traversa munții abia în 2028. Acesta este planul Ministerului Transporturilor. Este vorba de Pitești – Sibiu, autostradă aflată în diferite faze ale proiectului. Pe tronsoanele mai ușoare se lucrează deja. Pe bucățile mai dificile, din munți, o licitație este încă în desfășurare, arată Știrile Pro TV.
Lucrările pe acest lot de autostradă au început încă de anul trecut, din septembrie. Acum au ajuns la un stadiu de 5 la sută. Compania care a câștigat licitația are la dispoziție 400 de milioane de euro și un termen clar, să termine bucata de autostradă care nu trece munții în 2025.
Autostrada este decopertată pe toată lungimea ei, dar din cauza vremii capricioase nu pot fi turnate straturi de balast ori asfalt. În schimb, se poate lucra la pasaje. În total vor fi 16 poduri pe acest tronson.
Deși santierul pe care se lucrează nu este în munți, există anumite dificultăți. Sunt de pildă, probleme cu infiltrațiile, acolo unde pânza freatică este la suprafață. În plus, compania nu găsește suficienți muncitori în România și vrea să aducă din Asia. Câțiva angajați străini sunt deja pe șantier, dar numărul lor va ajunge la 300 în scurt timp. La vară vor fi peste o mie de cetățeni din Vietnam.
Cei o mie de vietnamezi vor pune umărul la construirea în România a bucății de autostradă care începe de la Pitești și se oprește la Curtea de Argeș. Tronsonul are o lungime de 30 de kilometri. Urmează 10 kilometri între Curtea de Argeș și Tigveni unde lucrează austriecii de la Porr. Partea aceea trebuie terminată până în 2026 și va costa 400 milioane de euro. Pe tronsonul de 37 km de la Tigveni și până în localitatea Cornetu nu se lucrează. Șoseaua de viteză este în licitație și se bat 15 companii pentru ea. Este o zona de muntoasă, cu 95 poduri, un tunel de aproape 2 kilometri. Autostrada ar trebui terminată până în 2028, iar prețul sare de 1 miliard de euro.
Nici pe bucata din munți între Cornetu și Boița de aproape 31 de kilometri nu se lucrează. Dar aici avem un câștigător al licitației: o asociație de companii turcești în frunte cu firma Mapa. Turcii trebuie să facă 49 de poduri sau viaducte, dar și 7 tuneluri cu lungimi de până la 1 kilometru și jumătate. Și această autostradă ar trebui terminată în 2028 și va costa un miliard de euro. Ultima bucată de 13 kilometri este de la Boița la Sibiu. Acolo se construiește din 2020, iar lucrările, ajunse la aproape 60 la sută, ar putea fi gata anul viitor și vor costa 140 de milioane de euro. Cu alte cuvinte, am putea ajunge pe autostradă de la Pitești la Sibiu, prin munți, fără să ne înghesuim pe Valea Oltului în 2028, spune Ministerul Transporturilor.
„Practic sunt șanse de 99% ca până în 2028, chiar până în 2027 să finalizăm această autostradă cap-coadă, pentru că, de exemplu, secțiunile 1 și 5 vor fi finalizate mai devreme”, a declarat Alin Șerbănescu, consilier al ministrului Transporturilor. Doar că pentru a putea ieși pe autostradă din țară pe la Nădlac, ar trebui să se termine și construcția tronsonului de aproape 30 de km între localitățile Margina și Holdea. Această șosea de viteză este în licitație și dacă nu există contestații, Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere crede că ar putea să o dea în circulație în 2026. (profit.ro)