Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi a fost de două ori în Qatar în calitate oficială, și nu o dată, așa cum a spus vineri pentru Libertatea. În plus, politicianul nu a declarat la Parlamentul European niciuna dintre aceste vizite, deși era obligat să o facă, având în vedere că a fost acolo cel puțin una dintre dăți pe banii qatarezilor.
În urmă cu trei zile, Cristian Bușoi recunoștea pentru Libertatea, în contextul scandalului de corupție Qatargate în care fosta vicepreședintă Eva Kaili a fost arestată, că a fost în februarie 2020 pe banii qatarezilor la Doha. „Au plătit cei din Qatar. Acesta este obiceiul”, a spus Bușoi. Deplasarea e relevantă mai ales că Bușoi a mers acolo în calitate de președinte al Comisiei de Industrie și Energie din Parlamentul European, domeniu unde Qatar are interese comerciale în UE.
Întrebat atunci de ziar dacă a mai fost în Qatar și altă dată decât în februarie 2020, Bușoi susținea că nu.
Ziarul a descoperit însă că Bușoi nu a spus adevărul. Iar dovada se află chiar pe pagina de Facebook a eurodeputatului PNL. Potrivit propriei postări, Bușoi a mai fost în Qatar în decembrie 2019, în calitate oficială, la Doha Forum, un eveniment care reunește zeci de lideri internaționali, oameni de afaceri și experți din lumea întreagă.
A fost de două ori, nu o dată!
„A fost o onoare pentru mine să reprezint, în acest weekend, România și Parlamentul European la #DohaForum2019. În calitate de președinte al Grupului de prietenie parlamentară UE – Qatar, alături de colega mea, Ramona Mănescu, care a condus foarte activ acest grup în legislatura trecută, am avut bucuria să discut cu vicepremierul și ministrul de externe al Qatarului, șeicul Mohammed bin Abdulrahman al Thani (foto), despre întărirea relațiilor de cooperare dintre Uniunea Europeană și Qatar, provocările cu care se confruntă cele două părți, dar și despre oportunitățile de investiții pe care le oferă piața din România”, scria pe Facebook Bușoi, care posta și mai multe fotografii cu el de la eveniment.
Nu a depus nicio declarație că a fost în Qatar, deși era obligat
Regulamentul Parlamentului European nu interzice eurodeputaților să meargă în delegații cu cheltuielile acoperite de terți. Însă, dacă fac asta, trebuie să și-o asume public în declarații scrise depuse la Parlament.
Bușoi nu a depus nicio declarație la Parlamentul European pentru vizita din februarie 2020, despre care știm deja că a fost făcută pe banii celor din Qatar și nici pentru cea din decembrie 2019, despre care nu știm dacă a fost plătită tot de qatarezi sau din fondurile PE.
Citeşte întreaga ştire: Bușoi a ascuns în acte că a fost finanțat de Qatar. Întrebat de Libertatea, Parlamentul European a confirmat obligația: „Parlamentarii își declară deplasările plătite de terți”