Cadrele didactice, cât și personalul didactic auxiliar și nedidactic, din învățământul de stat preunversitar și universitar, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei, respectiv 1.500 de lei lunar, conform unui proiect de lege inițiat de PSD și adoptat de Parlament, prin votul majorității.

Guvernul nu este de acord cu acordarea acestui spor și au sesizat Curtea Constituțională pentru un control prealabil de constituționalitate.

Stimulentul se acordă lunar pe perioada stării de alertă şi a stării de urgenţă și este în cuantum de 2.000 de lei lunar. De acest stimulent beneficiază cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, din învăţământul particular acreditat şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior.

De asemenea și personalul auxiliar din instituțiile de învățământ vor primi un stimulent lunar în valoare de 1500 de lei.

“Începând cu anul şcolar/universitar 2020/2021, pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă instituite ca urmare a situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, precum şi din unităţile de învăţământ preuniversitar înfiinţate în structura instituţiilor de învăţământ superior, beneficiază de un stimulent de risc după cum urmează: a) în cuantum de 2.000 de lei lunar, pentru personalul didactic; b) în cuantum de 1.500 de lei lunar, pentru personalul didactic auxiliar şi personalul nedidactic. Stimulentul de risc se acordă pe durata desfăşurării cursurilor aferente anului şcolar /universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgenţă, proporţional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute îşi desfăşoară fizic activitatea în cadrul unităţilor de învăţământ în prezenţa antepreşcolarilor/ preşcolarilor/ elevilor/ studenţilor”, prevede textul.

Inițiativa legislativă aparține PSD și a fost adoptată în regim de urgență de către Senat.

PNL și USR s-au opus proiectului de lege.

Articolul precedentDe ce se încăpățânează Orban să stea moț în fruntea unuia dintre cele mai incompetente guverne de după 1989?
Articolul următorPRIMĂRIA ORADEA FORȚEAZĂ MAJORAREA TAXELOR LOCALE