- Situația generală privind controalele efectuate în mai 2025
În luna mai 2025 la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor au fost controlate un număr de 193 unităţi; s-au aplicat 311 sancţiuni contravenţionale, din care 53 amenzi în cuantum de 686.500 lei şi 258 avertismente.
Din totalul de 311 sancţiuni aplicate de I.T.M. BIHOR în lunamai 2025:
-33% (103) au fost sancţiuni în domeniul sănătate şi securitate în muncă;
-67% (208)au fost sancţiuni în domeniul relaţiilor de muncă.
I.1. În domeniul sănătate şi securitate în muncă numărul unităţilor controlate în mai 2025este 70, pentru abaterile de la normele de securitate şi sănătate în muncă s-au dispus de măsuri de remediere şi au fost aplicate 103 sancţiuni contravenţionale, din care 96 avertismente (82 avertismente au fost verbale) și 7 amenzi în valoare totală de 48.500 lei.
I.2. În domeniul relaţiilor de muncă în mai 2025 au fost cuprinse în activitatea de îndrumare şi control un număr de 123 unităţi din domeniul public, mixt şi privat. Au fost constatate încălcări ale reglementărilor legale în vigoare în domeniul legislaţiei muncii, Codului Muncii, H.G.161/2006, etc.
Pentru abaterile de la reglementările legale în vigoare s-au dispus diferite măsuri de remediere şi au fost aplicate un număr de 208 sancţiuni contravenţionale, dintre care 162 avertismente (78% din totalul sancţiunilor în domeniul r.m.) şi 46 (22% din totalul sancţiunilor în domeniul r.m.)amenzi în valoare totală de 638.000 lei.
În domeniul relațiilor de muncă, în luna mai 2025, din totalul de 208 sancţiuni contravenționale:
-197 (95% din total sancțiuni) sunt sancţiuni pentru neconformităţi altele decât munca nedeclarată, din care: 37 amenzi în cuantum total de 330.000 lei și 160 avertismente.
-11 (5% din total sancțiuni) sunt sancţiuni pentru neconformităţi pentru munca nedeclarată și subdeclarată, din care: 9 amenzi în cuantum total de 308.000 lei și 2 avertismente.
În ceea ce privește munca nedeclarată au fost depistate 10 unități, pentru primirea la muncă a 20 persoane. Au fost aplicate 8 amenzi în valoare totală de 300.000 lei și 2 avertismente.
Dintre acestea:
– 9 unități pentru primirea la muncă a 16 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă. Au fost aplicate 7 amenzi de 260.000 lei și 2 avertismente.
-O unitate pentru primirea la muncă a 4 salariați prestând activitate cu depășirea duratei de muncă stabilite in contractele individuale de muncă cu timp parțial. A fost aplicată 1 amendă de 40.000 lei.
Persoanelor fizice depistate fără contract individual de muncă li s–au aplicat 45 sancțiuni contravenționale constând în avertismente.
În ceea ce privește munca subdeclarată (acordarea unui salariu net mai mare decât cel evidenţiat în statele de plată a salariului şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale) a fost depistată o unitate desfășurând muncă subdeclarată. A fost aplicată 1 amendă în valoare totală de 8.000 lei.
Exemple de domenii de activitate în care s-a depistat muncă nedeclarată/subdeclarată: lucrări de construcții, transporturi rutiere de mărfuri, activități de curățenie, recuperare materiale reciclate.
II. Evidenţa contractelor individuale de muncă şi salariaţilor conform prevederilor H.G.905/2017
La data de 31.05.2025 numărul angajatorilor activi în judeţul Bihor este de 26.009 cu un număr de 164.105 salariaţi activi. Numărul contractelor individuale de muncă active la data de 31.05.2025 în judeţul Bihor este 190.974.
III. Notificări intenţie de concediere colectivă
În cursul lunii mai 2025 la I.T.M. Bihor s-au depus spre înregistrare 3 notificări cu privire la intenţia de concediere colectivă în conformitate cu prevederile art.70 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii. Notificările se referă la intenţia de concediere colectivă în perioada iunie-august 2025 a unui număr estimativ de 156 salariaţi (din care 46 sunt din județul Bihor) din cadrul unor societăți care activează în domeniul “lucrări de construcții a altor proiecte inginerești”, “comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate”, ”fabricarea de mobilă”.