O altă companie de stat este aproape de faliment din cauza datoriilor. Societatea Băița SA, care se ocupă cu extracția și valorificarea superioară a zăcământului de dolomită, a acumulat datorii bugetare de peste 17 milioane lei și riscă să intre în insolvență.
Pentru a o salva, Ministerul Economiei propune conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale (adică 8,5 milioane lei), prin majorarea capitalului social pentru acţiunile emise în favoarea statului de către companie şi înregistrarea acestora la Oficiul Registrului Comerţului.
Informațiile apar într-un proiect de Hotărâre privind unele măsuri pentru conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale ale societății Băița, operator economic din domeniul resurselor minerale care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, consulat de Ziare.com.
”Demersul legislativ privind stingerea obligaţiilor bugetare principale care fac obiectul conversiei în acţiuni se referă la societatea Băița SA la care Ministerul Economiei deţine 100% din acţiuni si care dispune de licență de exploatare a dolomitei, iar zăcământul de dolomită este omologat astfel încât societatea poate desfășura activitatea de exploatare în condiții optime”, se precizează în nota de fundamentare.
Acțiunile nou emise în favoarea statului român, în urma conversiei, sunt administrate de Ministerul Economiei, care înregistrează în evidențele contabile aceste acțiuni.
”Se aprobă conversia în acțiuni a obligațiilor bugetare principale ale societății Băița SA, operator economic din domeniul resurselor minerale la care statul este acționar unic, reprezentând obligații bugetare principale în cuantum de 8.539.948 lei, datorate și neachitate la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, conform Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 718162/12 octombrie 2020”, arată documentul.
Potrivit acestuia, ”Măsura conversiei în acțiuni a obligațiilor bugetare principale creează premise pentru revitalizarea şi evitarea deschiderii procedurii insolvenței asupra acestui operator economic şi menţinerea capacităţilor de exploatare a dolomitei.”
În conformitate cu art. 4 alin. (11) din OG 6/2019 privind instituirea de facilități fiscale, debitorul, societatea Băița SA, a prevăzut în Planul de restructurare a obligațiilor bugetare, aprobat de organele fiscale, că o parte din restructurarea obligațiilor bugetare să se realizeze prin măsura conversiei în acțiuni.
Astfel, prin Decizia nr. 718162/ 12.10.2020 a fost aprobată restructurarea obligațiilor bugetare ale companiei, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, conform Planului de restructurare prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale, cu modificările și completările ulterioare.
Datoriile bugetare pe care le înregistrează societatea reprezintă cheltuielile cu asigurările sociale ale angajatorului, în sumă totală de 17.079.896 lei debit de bază angajator, din care 50% se anulează la finalizarea planului de restructurare și 50% face obiectul conversiei.
Prin Planul de restructurare operatorul economic se obligă să stingă datoria de 8.539.948 lei (obligații bugetare principale), măsură care trebuie îndeplinită până la data de 21 aprilie 2022, conform adresei nr. 90680/21.10.2021 a ANAF, prin conversia acesteia în acțiuni, în conformitate cu prevederile art. 264 din Codul de procedură fiscală, ”nerealizarea măsurilor conducând la creşterea plăţilor restante, instabilitate, agravarea situaţiei economico-financiară, existând astfel riscul ca acest operator economic să nu poată realiza obiectul de activitate și în final să intre în insolvență”.
”Conversia în acțiuni a datoriilor bugetare principale va asigura statului român un control sporit asupra unui operator economic din domeniul resurselor minerale, așa cum rezultă și din testul creditorului privat prudent întocmit”, se mai menționează în nota de fundamentare.
Mai mult decât atât, prin elaborarea Planului de restructurare se propune redresarea societății Băița pe mai multe planuri: economic, comercial, financiar și social, având ca scop principal plata datoriilor bugetare precum și crearea surselor pentru relansarea activității.
”Menţinerea obligaţiilor bugetare, a penalităților și majorărilor de întârziere diminuează posibilităţile de redresare ale acestui operator economic și creează vulnerabilităţi domeniului resurse minerale”, mai arată documentul.
Compania nu a beneficiat de o modificare a Planului de restructurare, conform art. 10 din OG nr. 6/2019.
De asemenea, ”conversia în acţiuni a obligaţiilor bugetare principale la operatorul economic se realizează prin Ministerul Economiei prin majorarea capitalului social pentru acţiunile emise în favoarea statului de operatorul economic menţionat şi înregistrarea operaţiunii de majorare a capitalului social la Oficiul Registrului Comerţului”. (ziare.com)