Efectele pandemiei COVID-19 riscă să ducă la o fractură în societățile din întreaga lume, să crească instabilitatea pe tot globul și să remodeleze realitățile politice și economice pentru anii următori, avertizează comunitatea serviciilor de informații din SUA într-un raport citat de CNN.

„Criza economică provocată de pandemie va crea sau agrava instabilitatea în mai multe țări, pe măsură ce oamenii devin tot mai disperați în fața unor presiuni interconectate, de la recesiune economică la pierderea locurilor de muncă și întreruperea lanțurilor de aprovizionare”, avertizează raportul.

Această imagine economică sumbră sporește riscul de conflicte interne, creșterea migrației transfrontaliere și chiar prăbușirea unor guverne, au avertizat oficialii din comunitatea americană de informații.

Raportul, numit „Evaluarea anuală a amenințărilor”, este făcut public în fiecare an, de obicei. Dar lupta dintre administrația Trump și Congres a blocat raportul pe 2020, iar documentul a fost făcut public abia marți.

Raportul vine și cu avertismente dure cu privire la operațiunile secrete de influență rusești și chineze și aduce o perspectivă asupra ambițiilor nucleare ale Iranului, în condițiile în care președintele american Joe Biden încearcă să renegocieze o versiune actualizată a acordului nuclear din 2015, din care fostul președinte Donald Trump a ieșit în 2018.

Impactul pandemiei

Imaginea oferită de raportul comunității de informații nu este plăcută. Oficialii avertizează că, pe lângă preocupările umanitare evidente asociate cu pandemia – cum ar fi lipsa de alimente și accesul neuniform la tratamente – virusul remodelează și calculele de securitate al unor țări precum Rusia și China, care încearcă să exploateze criza pentru a-și spori influența geopolitică. Ambele țări încearcă să obțină un avantaj prin diplomația vaccinului. De asemenea, Beijingul se folosește de eforturile globale pentru asistență medicală pentru a-și exporta instrumentele și tehnologiile de supraveghere, se arată în raport.

De asemenea, raportul avertizează că lumea nu poate răsufla ușurată, în ciuda progreselor rapide în dezvoltarea vaccinurilor împotriva COVID-19. Virusul va rămâne o amenințare „pentru populațiile din întreaga lume până când vaccinurile și tratamentele vor fi distribuite pe scară largă”, avertizează raportul.

În plus, noua creștere a numărului de infectări de la începutul acestui an „poate avea un impact economic și mai mare, deoarece companiile aflate în dificultate în sectoare puternic afectate, cum ar fi turismul și restaurantele, se prăbușesc, iar guvernele se confruntă cu presiuni bugetare și mai mari”.

În raportul din 2019, comunitatea de informații avertiza cu privire la o eventuală pandemie, arătând că „Statele Unite și lumea vor rămâne vulnerabile la următoarea pandemie de gripă sau la răspândirea pe scară largă a unei boli contagioase care ar putea duce la rate mari de deces”.

Rusia și China

Raportul lansează, de asemenea, un avertisment fără echivoc cu privire la Rusia, arătând că Moscova „reprezintă una dintre cele mai grave amenințări în domeniul informațiilor pentru SUA”. Documentul confirmă operațiunile de influență care au vizat alegerile din 2020, menționând că Moscova „aproape sigur consideră alegerile din SUA ca o oportunitate de a submina poziția globală a SUA, de a semăna discordie în interiorul Statelor Unite, de a influența luarea deciziilor în SUA și de a influența alegătorii din SUA”.

China „reprezintă o amenințare din ce în ce mai mare din punctul de vedere al influenței” în Statele Unite, arată raportul. Este o afirmație care poate oferi acoperire politică unor foști oficiali din administrația Trump care au descris China drept cea mai mare amenințare de contraspionaj în timpul alegerilor din 2020. Dar documentele desclasificate au arătat ulterior că China „a luat în considerare, dar nu a făcut eforturi menite să schimbe rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA”.
Dar „Beijingul și-a intensificat eforturile de a modela mediul politic din Statele Unite pentru a-și promova preferințele politice, pentru a modela discursul public și pentru a pune presiune pe personalitățile politice despre care Beijingul crede că se opun intereselor sale”, se arată în raport.

Iranul

Potrivit documentului, comunitatea de informații consideră că Iranul nu ia măsurile care ar fi necesare pentru a construi o armă nucleară, dar a reluat unele activități care încalcă termenii acordului din 2015 semnat de ambele țări.

„Continuăm să evaluăm că Iranul nu întreprinde în prezent activitățile cheie de dezvoltare a armelor nucleare pe care le considerăm necesare pentru a produce un dispozitiv nuclear. Cu toate acestea, după retragerea SUA din acordul nuclear JCPOA din mai 2018, oficialii iranieni au abandonat o parte din angajamentele Iranului și au reluat unele activități nucleare care depășesc limitele JCPOA”, se arată în raport.

Raportul vine cu un avertisment clar pentru Biden, în condițiile în care acesta se confruntă cu presiuni pentru a nu reduce sancțiunile impuse Iranului în cadrul unui acord mai larg: „Liderii regimului vor fi probabil reticenți să se angajeze diplomatic în discuții cu Statele Unite pe termen scurt fără sancțiuni sau ajutor umanitar sau fără ca SUA să reintre în acordul nuclear”.

Extremism pe plan intern

Comunitatea americană de informații avertizează că extremiștii americani fără legături cu organizații teroriste străine precum Al-Qaeda și ISIS „reprezintă o amenințare crescută” pentru SUA, potrivit raportului.

Extremiștii sunt motivați de o serie de ideologii care „reflectă un peisaj din ce în ce mai complex, inclusiv amenințări rasiale sau etnice și amenințări antiguvernamentale sau antiautoritate”, se arată în raport.

„Dintre aceștia, extremiștii violenți care susțin un amestec adesea suprapus de credințe cultural-naționaliste ale supremației albilor sau neonaziste au conexiuni, prin intermediul comunităților online, cu persoane și grupuri cu idei similare din Occident. Amenințarea din această direcție a crescut din 2015”, se arată în raport.

Adepții supremației albilor au fost responsabili „pentru cel puțin 26 de atacuri mortale soldate cu peste 140 de victime și pentru zeci de tentative în Occident începând cu 2015”, se arată în raport.

„În timp ce acești extremiști se consideră adesea parte a unei mișcări globale mai largi, majoritatea atacurilor au fost efectuate de indivizi sau celule mici, independente. Australia, Germania, Norvegia și Regatul Unit consideră că extremiștii violenți motivați rasial sau etnic, inclusiv grupurile neonaziste, sunt amenințările teroriste cu cea mai rapidă creștere cu care se confruntă”, potrivit raportului. (digi24.ro)

Articolul precedentPartea întunecată a muncii în vremea COVID. Lucratul de acasă şi izolarea duc la o boală de care suferă deja milioane de oameni. Vezi care sunt simptomele
Articolul următorMiting antiguvernamental cu cinci confederații sindicale. Guvernul Cîţu, ostil dialogului social şi interesului general, trebuie să plece