Costi Rogozanu: N-ar trebui plătiți și ascultați de nimeni analiștii care vă spun că ascensiunea extremei drepte are drept cauză fie vreun „iresponsabil”, fie vreun „populism”. Nu, bre, nu e nici de la Simion, nici de la SRI. O parte din clasa de mijloc moare, dar nu se predă, devine ultraconservatoare (asta dacă nu era deja). Acest ultraconservatorism are cauze economice în primul rând, peste care mai cade câte o brumă culturală „interbelic-legionară”.
Cea mai mare prostie e să crezi că ascensiunea AUR e de la lideri. Sau de la vreo magie populistă – pac, zici un cuvânt magic și se activează populația. Eu știu că un George Simion sau mai ales „telectualii” AUR, un Claudiu Târziu sau Sorin Lavric, clovni de extremă dreaptă care se prefac de o viață, cu jumătate de gură, că nu sunt iubitori de legionari, au despre ei înșiși aceeași impresie bună. Domle, cum ne-am ridicat noi, cum am început ca niște maeștri să dăm live-uri antimască, să mânăm căruța antivaccin peste zeci de mii de cadavre. Sau poate o fi de la un domn legionar Georgescu cu ochi albaștri care abia leagă două cuvinte prin studiourile TV?
Nu, de fapt, AUR s-a lipit pe o nemulțumire a unei pături sociale reale, o clasă de mijloc care în ultimii trei ani a primit lovituri economice serioase – profiturile s-au dus în sus la corporații și la rechinii mari, la mijloc au mai rămas doar niște steaguri dacice și „sunt interese mari la mijloc”.
Fusese oricum confiscată de un discurs ultraconservator, și ăla importat din Vest. Hlizeala președintelui Iohannis cu șapca de la Trump, „Make Romania Great again”, e parte din importul de retorică agresivă ultraconservatoare cu care se vopsește acum nemulțumirea socială românească. La fel cum Dragnea simțise că e o pâine de mâncat din discursul anti-elite, dar el, săracul, așa puțin înțelegea din treaba asta, încât le-a scăzut taxele și mai mult „dușmanilor”.
Ați îngropat stânga. Na-vă AUR
Realitatea tristă e că, în estul Europei, atâta și-au dat europenii silința să îngroape orice discurs progresist social, încât au reușit. Dreapta ceva mai centristă și-a săpat singură groapa. Au omorât stânga, au tot urlat la sindicate, la muncitori că nu-și fac treaba, au tot apărat băncile, OMV-ul și profitorii din energie, iar acum groparii lor vor fi dreptacii care bat spre extremă.
Un fond ultraconservator a existat întotdeauna, nimeni nu l-a contestat în mod real. Nici măcar intelectualii care se dau acum de ceasul morții că „vai, pericolul”.
Nu, n-are nicio legătură cu liderii. Are mult mai mare legătură cu ce se întâmplă economic, cu devastarea unei clase sociale aparte, ceva ce e numit fie mică burghezie, fie clasă de mijloc, fie antreprenoriat mic și mijlociu etc. Și nu toată clasa de mijloc, ci aia mai primitivă, mai de oraș mic, de business învechit, care stă să moară. Clasa de mijloc care o duce bine era luată de USR – și ăștia s-au închipuit mari lideri, deși partidul lor a răsărit firesc din businessul cu fonduri europene, din corporatism, din funcționărism bine plătit. În ultimii zece ani, practic strada a împins două partide în față – unul neoliberal, unul ultraconservator, de multe ori publicul lor amestecându-se la aceleași manifestații.
Cea mai mare greșeală ar fi să crezi că acest val a apărut din organizări subterane, deși șeful AUR, Simion, cu galeria lui de fotbal și cu „Basarabia e România”, numai străin de servicii nu pare. Sau că a fost generat de „live”-uri pe Facebook. Astea-s doar efecte. Au văzut la USR o formă eficientă de a arde etapele și de a urla în camera telefonului, au copiat metoda și au îmbunătățit-o.
Patronul mic și nervos
Deci nu vă mai mirați atâta de „fenomenul AUR”. Și de măiestria lui Simion-Șoșoacă de a crește antimască. AUR a ieșit din fireasca devastare a afacerilor mici de către marele capital. Simplist vorbind, dar verificabil și justificabil cu rafturi întregi de studii, când crize financiare îți macină aceste straturi mijlocii, lucrurile o iau razna: clasele mijlocii se duc puternic la dreapta, căutând în autoritarism sprijin, salvare. Ce tip de salvare? În general, asuprirea altora, în general din păturile de jos sau minoritari.
Iar în România avem replici celebre din zonă. Principala grijă a clasei de mijloc nu pare să fie nici propriile facturi, nici faptul că micile lor businessuri nu merg decât dacă mai evazionează pe ici, pe colea. Nu, principala problemă e asistatul social și faptul că salariile minime cresc. Mica burghezie nu-și dorește, de fapt, prea mult să dea jos elite financiare, cât să aibă la îndemână o armată de lucrători și mai praf, pe care să-i angajeze pe firimituri.
Deocamdată nu avem organizații paramilitare care să îndreptățească o etichetă de „fascism”, avem doar un comportament agresiv de influencer isteric. Și avem doar ultraconservatorism cu care suntem, de fapt, foarte familiari. Au reușit să se închege un partid pentru că au văzut de la Trump că „e voie”.
Partidele și clasa de mijloc
România a tot susținut clasa de mijloc. Anul trecut în august, statisticile spuneau că există vreo 10% din angajați (adică, aproximativ jumătate de milion de oameni) care au salariul mai mare de 1.000 de euro. Ăștia abia se califică la statutul de proletariat decent. Apoi, mai sunt mici afaceri care obțin venituri puțin peste medie după eforturi foarte mari. Mai sunt tot soiul de rentieri, „retrocedați”, cu un discurs apucat antistânga. La o estimare personală, clasa de mijloc din România, adică niște familii care să-și permită și vacanțe, să aibă și ceva capital pentru o educație ca lumea pentru copii, nu depășește două milioane. Din 18.
Sigur, că mai sunt vreo două milioane care se închipuie în această clasă de mijloc, doar pentru că beau o bere în centrul Clujului sau Bucureștiului. Sunt tineri aspiranți care cum se ating de o multinațională se îndrăgostesc de un stil de viață de „român mediu superior” celorlalți. Dar aici învinge mai mult discursul decât realitățile. Realitatea statistică ne spune că am avut mereu o clasă mijlocie ruptă în coate, pentru care s-au făcut mari eforturi, în general am lăsat zone întregi de business netaxate corect și am și tăiat drepturile celor de sub ei, „lucrătorii” pur și simplu.
Cum se repartizează această clasă de mijloc, în funcție de partid? Până acum, PSD lua partea administrativă. USR, partea privată din marele urban, în general corporatiști sau rentieri de oraș mic. AUR a venit să ia și el o felie importantă din antreprenorii care lucrează în zone expuse riscului: industria turismului, industria lemnului (da, deși urlă că apără pădurile, sunt multe companii care au devenit auriste din dorința de a deveni singurele care fură lemn, nu doar vioara a doua după corporații).
Deși par destul de diferite, USR și AUR împart multe din aceste zone de mijloc. Ce au specific e că unii au și o clasă de mijloc crescută din proiecte europene direct, pe când ceilalți au clase de mijloc, în mod tradițional ignorate de statistici, păturile de afaceriști medii din zone rurale și mic-urbane.
Și să nu uităm. Prezența la vot e din ce în ce mai mică în România. Asta pentru că doar clasele de mijloc, unii bugetari și pensionarii mai simt o miză în alegeri. AUR e și produsul acestei inhibări a electoratului mare. Nervii acelui electorat (cetățenii uitați, muncitori formali sau informali) ar putea fi atrași la următoarele alegeri de extrema dreapta, ca în multe alte părți de lume unde stânga nu-i mai reprezintă.
Diabolizarea stângii
Prezența publică a stângii a fost semiinterzisă în România, acceptată doar de unii mai luminați, dar cam atât. Sindicatele trec periodic prin demonizări. Reglementarea pieței este diavolul. Tot satanic era să mai și contești măsuri sălbatice de business luate la insistența lobbyului românesc sau european: liberalizarea energiei, privatizările în sănătate și educație etc. Românul mijlocaș rupt în coate a rămas după pandemie rupt și în fund, dar e gata să apere capitalismul care l-a făcut praf. De ce? Nu știe să trăiască altfel. Singurul ideal e să fie el un soi de patronaș frumos și liber, cu „mașină pă firmă”.
Într-un fel metoda extremei drepte se repetă și medical, și economic: pe de o parte spun că există imunitate de turmă, inclusiv împotriva sărăciei, și când mori de la sărăcie îți spun că ai murit de la vaccin sau de la vreun ajutor social.
Ce rămâne diferit? O clasă care se simte prea bună pentru România: acel tip de „m-am sacrificat pentru țara asta”, un discurs teribil de arogant și de fals. Și o clasă care spune: „suntem prea buni pentru Europa”. Unii vor să se anihileze pe alții, din simplul motiv că au surse de bani diferite: UE sau exploatare internă.
Ce se întâmplă când tai lumina?
Tendința de a-l călca în picioare pe cel de sub tine se va acutiza. Clasa de mijloc falimentară nu înțelege nici clasa angajaților de rând care, de bine, de rău, sunt obișnuiți cu răul, nu înțelege nici sistemul taxării (vrei spital și școală? Când ai plătit ultima oară taxe?), nu înțelege că unii mai săraci ca ea au plătit, proporțional, mai mult din veniturile lor pentru bunăstarea comună.
Și prin aceste supape deschise de economie vor țâșni toate mărețele învățături ale extremei drepte. Ți-e foame? Vezi că e de la neomarxiști, romi, evrei din Ocultă sau asistați social.
Cum se vor modifica partidele?
Extremismul centrist ultraliberal (USR) va rămâne responsabil cu liberalismul în general, PNL și PSD se vor bate pe o pătură conservatoare (împinși de AUR). Dar PSD e mai dotat să se adapteze la astfel de situații, PNL îmi pare condamnat să zacă la sub 10%. Iar AUR va lua toată clasa de mijloc radicalizată, plus alte forme de conservatorism ușor de prins, pături țărănești, mici funcționari. Cine lipsește din peisaj? Din nou angajatul, care ar fi avut nevoie ca de aer de un pol de stânga curat, care n-are chef nici de povești cu zâne europene, nici de povești cu zâne dacice.
Reflexul anticorporații
Cine rezistă după cataclismele facturilor? Marele capital. Pentru prima dată în istoria ultimilor 30 de ani, mare parte din clasa de mijloc antreprenorială se va plasa direct împotriva acestui mare capital. Care dădea bătăi de cap și până acum, numai că anul ăsta va tăia oxigenul pur și simplu.
Cum se apără fix profitorii? Spun că e de la stat, că e „politizat”, că e nu știu ce. Nu, nici măcar nu e vorba de facturile evident eronate, deși și alea sunt o problemă (mai curând evidențiază nesimțirea lor față de clienți), este vorba că vi s-a spus, știați că liberalizarea bagă în sărăcie un sfert de populație și toți, analiști, economiști, ziariști, politicieni, ați tot împins să se facă (că așa zice UE). Și da, UE a zis, dar tu trebuie să te opui când Bruxelles îți zice să-ți tai o mână.
Citeşte întreaga ştire: Altfel despre AUR. Sau ce se întâmplă când explodează facturile, demonizezi ani în șir stânga și presari niște BOR de tip vechi
