Oamenii rămași fără locuințe și fără mașini au strâns din apartamente lucrurile care mai pot fi folosite. După ce a ars, blocul din Constanța a fost deconectat de la rețelele de curent și gaz și este păzit de autorități.
Unii sunt încă în stare de șoc și nu-și dau seama cum vor putea reconstrui tot ce-au pierdut într-o singură noapte. Acum stau la rude sau la prieteni.
Adolescentul reținut 24 de ore după ce a fost surprins în parcarea blocului din Constanța, cu puțin timp înainte ca imobilul să ia foc, va fi supus vineri unei expertize psihiatrice.
Anchetatorii vor să afle dacă băiatul de 15 ani – suspectat de distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă – are sau nu discernământ. Împreună cu un alt adolescent, de 13 ani, s-ar fi jucat cu petarde în parcarea de unde a pornit vâlvătaia.
Joi, chiar și după lăsarea întunericului, oamenii rămași fără case și fără mașini au continuat să adune din apartamente puținele lucruri care mai pot fi folosite. Unii sunt încă în stare de șoc.
Sute de adulţi şi copii au ajuns pe drumuri, după ce blocul a ars ca o torţă. Acum stau la rude sau la prieteni.
Din blocul în care locuiau până ieri sute de oameni, au mai rămas, în mare parte, ziduri goale, înnegrite de funingine. Toate utilitățile au fost sistate și nimeni nu are voie să se întoarcă acasă, nu se ştie pentru câtă vreme. Cu acordul autorităţilor, aamenii au revenit însă, până seara târziu, pentru a-şi lua obiectele care au scăpat de furia flăcărilor. Cei care au mai găsit ceva. (sursa)