Un militar francez care participa la o patrulă antiteroristă a fost rănit luni seara, 15 iulie, de un bărbat înarmat cu un cuţit la Gare de l’Est din Paris, iar suspectul a fost arestat, a declarat ministrul de Interne Gérald Darmanin, relatează AFP.
Prognosticul vital al militarului “nu este compromis”, a declarat ministrul pe platforma X. Soldatul a fost rănit la umăr, a declarat pentru AFP o sursă din poliţie.
Acest atac survine vine cu mai puţin de două săptămâni înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august).
“Gândurile sunt la militarul rănit în această seară la Gare de l’Est care participa în cadrul operaţiunii Sentinelle”, a scris, de asemenea, pe X ministrul Forţelor Armate, Sébastien Lecornu.
“Sprijin şi recunoaştere pentru forţele noastre armate care participă mai mult ca niciodată la asigurarea securităţii francezilor”, a adăugat el.
Operaţiunea Sentinelle a fost lansată în 2015 după atacul asupra redacţiei revistei satirice Charlie Hebdo din Paris. Patrule de soldaţi puternic înarmaţi au devenit de atunci parte din viaţa de zi cu zi a parizienilor.
În februarie 2017, un egiptean a atacat cu o macetă militari ai operaţiunii Sentinelle care se aflau de serviciu la Carrousel du Louvre, foarte aproape de Muzeul Luvru din Paris, atacatorul strigând “Allah Akbar”. (sursa)