Meteorologii au emis, miercuri, noi avertizări de ploi torențiale și vijelii pentru cea mai mare parte a țării.

De miercuri, de la ora 10.00, și până joi, la ora 10.00, va fi în vigoare o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. În acest interval, în sud-vestul, sudul, centrul și estul țării vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte sau prin acumulare, 25-40 l/mp. Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul Munteniei, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

Tot de miercuri, de la ora 12.00, și până joi, la ora 08.00, vor fi sub avertizare cod portocaliu aproape jumătate dintre județele țării. Meteorologii spun că în acest interval în Transilvania, Moldova, la munte, precum și în nordul Olteniei și al Munteniei vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte sau prin acumulare, 30-40 l/mp și izolat 50-70 l/mp. (sursa)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.