Odată cu accelerarea construcției de autostrăzi, în România se lucrează și la cele mai complexe lucrări pe șoselele de mare viteză: tunelurile forate. Lângă Curtea de Argeș se execută acum un tunel de 1,35 km, cu două galerii separate, fiecare cu două benzi de circulație. Cel mai lung tunel planificat deja în România va avea aproape 3 km. 

Victor Cozmei: În România există în prezent un singur tunel pe autostradă, un tunel de 340 de metri la Săliște, pe A1 Sibiu – Orăștie. Dar el nu este forat, săpat prin munte sau prin deal. 

A fost construit printr-o metodă denumită cut & cover. Cu alte cuvinte, constructorul a săpat tot dealul pe unde trece autostrada, a pus în loc o structură casetată, iar apoi a acoperit-o cu pământ să readucă la loc geografia dealului. 

Singurul tunel forat de autostradă care se construiește în prezent în România

Primul tunel clasic de pe o autostradă – forat de la un capăt la altul printr-un deal sau munte – este în prezent în construcție pe autostrada A1 Sibiu – Pitești, pe Secțiunea 4 între Tigveni și Curtea de Argeș. 

Este vorba despre un tunel cu două galerii separate, fiecare cu două benzi de circulație și o bandă de urgență. Cele două tuneluri practic vor avea o lungime de 1,35 km și sunt forate pe sub Dealul Momaia. Pe lângă cele două galerii, vor fi realizate și trei conexiuni între ele, pentru situații de urgențe, două pietonale și una mai mare prin care pot trece și mașinile dintr-un tunel în celălalt.

Tunelul este forat prin tehnologia NATM (New Austrian tunneling method) care presupune excavarea secvențială a tunelului și ranforsarea pe parcurs a pereților tunelului excavat prin pulverizarea de straturi de beton. 

Tunelul este realizat de austriecii de la PORR care au început lucrările în octombrie 2023. Constructorul a forat mai bine de jumătate din lungimea finală a tunelului. Termenul pentru întreaga secțiune 4 din A1 Sibiu – Pitești este martie 2027, dar progresul de până acum arată că sunt șanse și pentru o inaugurare mai rapidă, spre finalul anului 2026. 

România intră în etapa „tunelurilor de autostradă”

Conform planurilor actuale aprobate oficial (Studii de Fezabilitate și/sau Proiecte Tehnice), nu mai puțin de 73 de tuneluri vor fi în execuție în următorii 10-20 de ani. 

La aceste tuneluri se vor mai adăuga și altele odată ce noi studii vor fi aprobate. Spre exemplu, autostrada A13 Brașov – Bacău va traversa munții inclusiv prin tuneluri, dar câte vor fi exact și unde vor fi amplasate va fi determinat în etapa de SF ce încă nu e gata. 

Similar, și pentru A3 Ploiești – Comarnic – Brașov, o autostradă montană, dar care nu are planurile finale gata, Studiul de Fezabilitate încă e în lucru.

Firma care lucra la Studiul de Fezabilitate pregătise o variantă în care din cei 105 km ai autostrăzii, aproape jumătate erau tuneluri, inclusiv în zone de câmpie, ceea ce ducea costul autostrăzii la peste 9 miliarde de euro.  

Pentru a rămâne în cazurile deja aprobate, vom trece în revistă exclusiv autostrăzile cu tuneluri care se află acum în lucru, care au fost scoase la licitație sau care au Studiile de Fezabilitate oficial avizate.

A1 Sibiu – Pitești – 9 tuneluri, cel mai lung va avea 1,7 km 

Autostrada A1 Sibiu – Pitești va avea o lungime de peste 122 de km și este împărțită în 5 secțiuni. Secțiunea 1 a fost deja deschisă (Sibiu – Boița, 13 km), iar Secțiunea 4 Pitești – Curtea de Argeș (30,35 km) se află în stadiu avansat de execuție

Secțiunile de mijloc sunt însă cele mai dificile, iar pe ele regăsim tunelurile de autostradă. Pe Secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș se află și singurul tunel ce se află în execuție, tunelul de 1,35 km de sub Dealul Momaia de care am scris mai sus. 

Pe Secțiunea 3, de la Tigveni la Cornetu, Asocierea WeBuild (ex-Astaldi) – Tancrad au de executat cel mai lung tunel al întregii autostrăzi, Tunelul Poiana de 1,7 km.

Apoi, Secțiunea 2 care practic se va desfășura pe Valea Oltului între Cornetu și Boița, va fi cea cu cele mai multe tuneluri de pe această autostradă. Mai exact, turcii din asocierea Mapa – Cengiz vor avea de forat șapte tuneluri: Balota (cca 500 m), Robești (cca 900 m), Câineni (1,6 km), două tuneluri la Lazaret (o lungime totală de 1,4 km) și două tuneluri la Boița (lungime totală de 600 metri). 

A8 Autostrada „Unirii” Tg. Mureș – Iași – Ungheni – Autostrada cu cele mai multe tuneluri: 61

Autostrada „Unirii”, de la Tg. Mureș și până la granița cu Republica Moldova de după Iași, va avea o lungime totală de aproximativ 320 de kilometri și a fost împărțită în două proiecte separate: A8 Tg Mureș – Tg Neamț (Moțca/DN2) și A8 Tg. Neamț – Iași – Ungheni. 

Pentru partea „montană” a A8, de la Tg. Mureș la Tg. Neamț au fost contractate deocamdată doar loturile de capăt (Tg. Mureș – Miercurea Nirajului și Leghin – Moțca) și a mai fost scos la licitație un lot de circa 19 km între Leghin și Pipirig – pe acest lot urmând a fi realizate 7 tuneluri. 

De altfel, pe toată zona „montană” a A8 vor fi realizate nu mai puțin de 47 de tuneluri, în lungime totală de 11,64 km (cu lungimi individuale cuprinse între 70 m și 940 m), conform datelor din Studiul de Fezabilitate. Costul estimat este de 7,5 miliarde de euro. 

Pentru cealaltă parte din proiectul A8, CNAIR a avizat zilele trecute Studiul de Fezabilitate, astfel încât datele din ele devin un plan oficial – de la Tg Neamț la Iași și mai departe la Ungheni, autostrada va avea 93 de kilometri și un cost estimat la peste 5 miliarde de euro. Tronsonul va avea 14 tuneluri și 11 noduri rutiere. 

Un detaliu interesant este că 9 din cele 14 tuneluri sunt propuse în SF să aibă o a treia bandă, o bandă pentru urcarea vehiculelor lente. Așadar vom vorbi de o alta premieră: primele tuneluri cu 3 benzi pe sens.

Astfel, adunând cele două proiecte, vor fi construite în total 61 de tuneluri, iar A8 va deveni de departe autostrada cu cele mai multe tuneluri din țară. 

citiți mai multe pe HotNews.ro

Articolul precedentProgramul Rabla Plus 2024. A început o nouă sesiune de înscrieri. Care este valoarea voucherelor
Articolul următorDe la cititori. Medicul Florian Bodog a mai salvat o viață, aseară, în zona podului Centenarului (FOTO, VIDEO)