În fiecare an, temperaturile extreme fac o mulțime de victime, dar în continuare oamenii nu realizează la ce riscuri se supun atunci când se expun la soare, pe perioade lungi de timp, spune medicul Radu Țincu. Acesta a prezentat, la Digi24, cazul unui pacient care a ajuns la spital cu șoc termic, cu temperatura corpului 42. A fost la un pas de deces după ce a consumat alcool și a adormit la soare. Medicul a vorbit despre semnele supraîncălzirii, pericolul consumului de cafea sau alcool pe caniculă, dar și despre cât este de rău sau nu să bem apă rece atunci când ne este foarte cald.
Un bărbat a ajuns la spital cu temperatură 42. A adormit la soare
Radu Țincu, medic ATI: Foarte mulți oameni ajung în această perioadă la spital din cauza expunerii la căldură, în special persoane vârstnice, cu boli cronice, care neglijează sfaturile pe care le prezentați zilnic la televizor. Oameni de 70-80 de ani sunt surprinși la orele prânzului afară, la 50-60 de grade, fără să se hidrateze suficient sau având anumite medicamente care modifică tensiunea arterială și aceștia fac sincope pe stradă.
Am avut, pentru prima oară în acest an, un pacient care a venit cu șoc termic. A adormit la soare și a venit cu 42 de grade, la un pas de deces. A fost intubat, ventilat și adus în terapie intensivă. Am reușit să îl salvăm și să scădem temperatura corpului. Este foarte periculos consumul de alcool, pentru că aici a fost vorba despre un consum de alcool și expunere de soare, care a dus la această supraîncălzire. Șocul termic poate să te omoare, prin această supraîncălzire pe o parte, iar pe altă parte, pacientul a avut convulsii și a avut un grad de distrucție musculară pentru că expunerea la această căldură a dus la necroză musculară.
Pacientul a venit în reanimare, intubat, ventilat. Riscul este foarte mare, că după temperatura de 42 de grade se produce disfuncția hematiilor, celulelor roșii din sânge, încep să se distrugă, pur și simplu se prăjesc și încep să se elimine o serie de metaboliți toxici, care pot duce la insuficiență renală.
Semnele supraîncălzirii
Radu Țincu, medic ATI: Atenție foarte mare la expunerea la soare pentru perioade lungi de timp, nu ne dăm seama cât de rapid crește temperatura corpului și ne supraîncălzim. Setea este un prim semn. De obicei, rămânem la soare și transpirăm. Problema e că nu pierdem doar apă, pierdem și electroliți, în special sodiu și potasiu, care sunt eliminați odată cu această transpirație. Foarte mulți dintre cei care ajung la spital transpirând foarte mult au aceste deficiențe electrolitice, de aceea este bine să consumăm apă minerală, pentru că ea aduce necesarul hidric, dar și cel de electroliți.
Mituri despre căldură
Radu Țincu, medic ATI: Multă lume întreabă: apă rece sau la temperatura camerei? Depinde de situație. Dacă suntem la umbră putem consuma apă la temperatura camerei, pentru că nu vom resimți atât de intens căldura. Poporul român e obișnuit să spună că dacă ești supraîncălzit nu e bine să bei apă rece că sigur răcești, că te aprinzi la plămâni. Este greșit. Bem apă mai rece decât corpul nostru ca să putem pierde din căldură, pentru că această apă rece va duce la scăderea temperaturii corpului.
Un alt element important este cafeaua. Cafeaua deshidratează, are un efect diuretic. Dincolo de faptul că ne dă o stare de agitație, care e posibil să fie amplificată de căldură, cafeaua determină pierdere de lichide prin urină, prin creșterea diurezei. Dacă bem cafea foarte multă, ea va duce la creșterea eliminării de apă.
Un alt mit este alcoolul. Alcoolul deshidratează și el, dar face și un alt lucru foarte rău, la căldură: crește riscul de hipotensiune. Alcoolul este un vasodilatator, de aceea ne înroșim în obraji când bem, pentru că se produce această vasodilatație, care, combinată cu căldura, poate duce la sincopă. Sunt oameni care cad pur și simplu din picioare când se ridică de la masă pentru că alcoolul a produs această dilatație periferică.
Încă un element important: jocul de temperatură dintre interior și exterior nu trebuie să fie foarte mare pentru că produce un șoc termic, organismul nu are timp să se adapteze. Este important să nu ieșim de la temperaturi de 20 de grade la 50 de grade și să reintrăm, apoi să facem asta de multe ori pe zi, pentru că organismul își pierde capacitatea de adaptare, iar această „gimnastică” a vaselor de sânge, care ba se contractă, ba se dilată, nu ne face foarte bine.
Nu sunt adeptul sintagmei „te-a tras curentul”, dar există nevralgia de trigemen. În momentul în care vii de la 50 de grade, bătut de soare, și îți pui aerul condiționat care îți bate în față, sunt niște nervi, în special nervul trigemen, care pot fi afectați. Există această posibilitate să faci o inflamație a nervilor periferici. De asemenea, dacă dormi sub aerul condiționat, el bătând direct în acești nervi, ei reacționează prin inflamație, cu producerea acestor nevralgii. (digi24.ro)