Departamentul de Stat al SUA consemnează în raportul său privind situația drepturilor omului în România în anul 2024, publicat marți pe site-ul instituției, anularea rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut și faptul că această măsură a fost criticată ca o ingerință politică în alegeri și o restricție excesivă a discursului politic.
”La 6 decembrie 2024, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale desfășurate pe 24 noiembrie, susținând că ‘multiple nereguli și încălcări ale legislației electorale au compromis transparența și corectitudinea campaniei electorale‘, ceea ce a ridicat suspiciuni cu privire la corectitudinea desfășurării scrutinului.
Decizia curții a fost criticată ca o ingerință politică în alegeri și o restricție excesivă a discursurilor politice dezagreate, de o natură și gravitate fără precedent”, se arată în raport.
Decizia Curții Constituționale a prezentat alegerile ca fiind influențate de o operațiune de informare rusă pe rețelele sociale, dar observatori independenți au sugerat că respectiva campanie pe rețelele sociale a fost o activitate electorală organizată desfășurată de un partid politic românesc, mai reține Departamentul de Stat în raportul său.
Conform documentului, printre problemele semnificative privind drepturile omului în România în 2024 s-au numărat relatări credibile privind restricții asupra libertății de exprimare, precum și infracțiuni, acte de violență sau amenințări cu violența motivate de antisemitism.
Guvernul a luat măsuri credibile pentru a-i identifica și pedepsi pe funcționarii care au comis abuzuri privind drepturile omului, însă, în unele cazuri, acțiunile autorităților au fost insuficiente, iar impunitatea a reprezentat o problemă.
Departamentul de Stat al Statelor Unite transmite Congresului rapoartele anuale privind practicile în domeniul drepturilor omului pentru toate țările care beneficiază de asistență și pentru toate statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, în conformitate cu Legea privind Asistența Externă din 1961 și Legea Comerțului din 1974. Aceste rapoarte acoperă situația drepturilor omului recunoscute la nivel internațional și a drepturilor lucrătorilor.
Raportul referitor la România poate fi consultat la https://www.state.gov/reports/2024-country-reports-on-human-rights-practices/romania/. (sursa)