În perioada 4-5 mai 2022, în Cetatea Oradea, se va desfășura „Târgul locurilor de muncă şi de orientare în carieră”, în cadrul proiectului ,,Rețea transfrontalieră pentru susținerea dezvoltării carierei profesionale în regiunea de graniță – CAREER” – cod ROHU 331, finanțat prin Programul Interreg V-A România-Ungaria. Aflat la a doua ediție, evenimentul de anvergură este organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor (AJOFM), în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor (ISJ).
“Am pornit de la premisa că, pentru a face față cerințelor de pe piața muncii, toți tinerii au nevoie de orientare în carieră, astfel că evenimentul nostru se adresează, în primul rând, tinerilor, dar și cadrelor didactice, părinților, angajatorilor din județul Bihor, școlilor, universităților și actorilor principali de pe piața muncii. Vrem să-i familiarizăm pe tineri, părinți, profesori și pe toți cei interesați de dezvoltarea carierei profesionale, indiferent că se află la început de carieră profesională sau într-un moment în care doresc o reorientare profesională, cu locurile de muncă și profesiile căutate astăzi pe piața muncii din regiune și să conștientizeze competențele necesare unei meserii. De asemenea, vrem să le prezentăm oferta educațională prin care pot fi obținute aceste competențe și procesul tehnologic în diferite domenii de activitate”, a declarat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.
”Târgul locurilor de muncă și de orientare în carieră” reprezintă, în continuare, o premieră în România, mai ales în ceea ce privește nivelul de organizare și numărul participanților. Evenimentul a fost organizat pentru prima dată în octombrie 2019 în Cetatea Oradea și a avut un număr de aproximativ 110 expozanți și peste 6800 de vizitatori. La această ediție a târgului vor participa peste 80 de expozanți: 50 de companii care, în plus față de locurile de muncă disponibile la momentul organizării evenimentului, își asumă rolul de a prezenta participanților la acest eveniment procedurile de lucru pe care le folosesc, peste 20 de universități și instituții de învățământ, ce își vor expune oferta educațională, precum și entități publice și cei mai importanți furnizori de formare profesională.
”La târgul nostru vor participa peste 3.000 de elevi, profesori, public interesat, expozanți.Pe durata întregului eveniment, în intervalul orar 8.00-17.00, avem un program prestabilit, pentru ca participanții să aibă suficient timp la dispoziție pentru a experimenta tot ceea ce își doresc, iar angajații AJOFM Bihor să-i poată îndruma pe parcursul acestei experiențe. Participanții vor fi preluați de către un consilier din cadrul agenției, încă de la intrare și vor fi informați cu privire la eveniment. Apoi, vor vizita standurile expoziționale. Asigurăm o zonă în care se vor aplica teste de orientare în carieră, pe care le vom interpreta pe loc. De asemenea, din oră în oră, se va ține câte un workshop interactiv, la care ei vor putea participa. La plecare, participanții vor fi rugați să completeze un chestionar simplu și prietenos, care să ne ajute pe noi să îmbunătățim viitoarele evenimente de aceasta anvergură”, a explicat directorul AJOFM Bihor.
„Târgul locurilor de muncă şi de orientare în carieră” este o activitate în cadrul proiectului ,,Rețea transfrontalieră pentru susținerea dezvoltării carierei profesionale în regiunea de graniță – CAREER” – cod ROHU 331, finanțat prin Programul Interreg V-A România-Ungaria. Proiectul este implementat de Societatea Caritabilă „Don Orione” din Oradea, în parteneriat cu AJOFM Bihor, Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Békés (Ungaria), Oficiul Guvernamental Békés şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Afacerilor din judeţul Békés.